Premierul R. Moldova: Printre românii opriţi la vamă nu sunt cetăţeni moldoveni

Premierul R. Moldova, Zinaida Greceanîi, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că statul nu a introdus nici o restricţie de intrare în ţară pentru cetăţenii români, negând că printre aceştia s-ar fi aflat şi persoane cu cetăţenie moldovenească, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

34 afișări
Imaginea articolului Premierul R. Moldova: Printre românii opriţi la vamă nu sunt cetăţeni moldoveni

Premierul R. Moldova: Printre românii opriţi la vamă nu sunt cetăţeni moldoveni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă unele persoane au fost reţinute la vamă, înseamnă că au existat motive legale pentru acest lucru. Nu ar fi putut fi invocate motive nelegale, mai ales în preajma alegerilor parlamentare", a precizat premierul.

Greceanîi a sugerat însă că unul dintre motivele pentru care mai mulţi cetăţeni români au fost întorşi de la frontiera cu Republica Moldova ar ţine de campania electorală. "Ne-am permis noi cândva sau am impus cândva cetăţenilor noştri să plece în altă ţară, într-o ţară vecină şi să se implice în campania electorală? Nu, niciodată. De ce noi să nu fim respectaţi pe bază de reciprocitate? De ce cineva trebuie să vină în ţară la noi cu nişte intenţii distructive, inclusiv în perioada electorală?", a insistat aceasta.

"Nimeni nu are voie să se implice în treburile interne ale statului nostru. Există observatori acreditaţi, care au menirea să monitorizeze alegerile la noi în ţară", a adăugat primierul.

Greceanîi a negat însă că între persoanele oprite la vamă ar fi fost şi cetăţeni ai Republicii Moldova. "Toţi cetăţenii noştri au posibilitatea să se întoarcă în ţară. Nimeni nu are voie să le interzică accesul în propria ţară", a explicat aceasta, adăugând că fiecare caz în parte va fi cercetat, urmând ca Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) să trimită o notă de răspuns Ministerului de Externe al României.

Aproximativ 300 de cetăţeni români şi moldoveni au declarat că au fost întorşi de la frontiera cu R. Moldova. Ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, s-a declarat "preocupat şi îngrijorat" de situaţia românilor "întorşi sistematic" de la frontiera cu Republica Moldova şi a cerut explicaţii omologului său moldovean.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici