Preşedintele Egiptului respinge strămutarea palestinienilor în Sinai

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat miercuri că egiptenii resping mutarea forţată a palestinienilor în Peninsula Sinai. El a mai spus că orice astfel de mişcare ar transforma peninsula într-o bază pentru atacuri împotriva Israelului, potrivit Reuters.

Urmărește
1516 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Egiptului respinge strămutarea palestinienilor în Sinai

Preşedintele Egiptului respinge strămutarea palestinienilor în Sinai

Frontiera dintre Peninsula Sinai din Egipt şi Fâşia Gaza este locul unde se află singurul punct de trecere dinspre teritoriul palestinian care nu este controlat de Israel.

Bombardamentele Israelului asupra Fâşiei Gaza au stârnit temeri că cei 2,3 milioane de locuitori ai acesteia ar putea fi forţaţi să se îndrepte spre sud, în Sinai.

„Ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o încercare de a-i forţa pe rezidenţii civili să se refugieze şi să migreze în Egipt, ceea ce nu ar trebui să fie acceptat. Egiptul respinge orice încercare de a rezolva problema palestiniană prin mijloace militare sau prin strămutarea forţată a palestinienilor de pe pământurile lor, ceea ce ar veni în detrimentul ţărilor din regiune", a declarat Sisi într-o conferinţă de presă comună, la Cairo, cu cancelarul german Olaf Scholz.

Sisi a mai spus că poporul egiptean „va ieşi şi va protesta cu milioanele" faţă de orice strămutare a locuitorilor din Gaza în Sinai.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici