Presupusa asasină a profesoarei americane de origine română la Abu Dhabi a acţionat singură - surse

Femeia din Emiratele Arabe Unite (EAU) arestată joi pentru uciderea unei americane de origine română şi o tentativă de atentat împotriva unui medic american la Abu Dhabi a comis "un act terorist personal", a declarat duminică un reprezentant al serviciilor de securitate, relatează AFP.

878 afișări
Imaginea articolului Presupusa asasină a profesoarei americane de origine română la Abu Dhabi a acţionat singură - surse

Presupusa asasină a profesoarei americane de origine română la Abu Dhabi a acţionat singură - surse (Imagine: captură video)

"Crima comisă de către acuzată a fost un act terorist personal", a declarat acesta citat de agenţia oficială Wam.

"Nu s-a stabilit până în prezent că acuzata ar avea legături cu organizaţii teroriste sau partide politice care ar fi putut să o incite să comită această crimă", a adăugat el.

Oficialul a sugerat astfel că femeia a acţionat ca o "lupoaică solitară", în stilul acţiunilor violente comise de către islamişti, fără să aibă neapărat legături cu o grupare radicală, ca de exemplu Al-Qaida sau organizaţia jihadistă Statul islamic (SI).

Atunci când au anunţat, joi, arestarea femeii, autorităţile de la Abu Dhabi nu au catalogat acţiunile acesteia ca "teroriste" şi nici nu au făcut legătura cu participarea EAU la coaliţia internaţională antijihadistă condusă de către Washington.

Femeia a ucis-o luni pe profesoara americană de origine română Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, pe care a înjunghiat-o într-o toaletă la un centru comercial din bu Dhabi. După aceea ea a încercat să "plaseze o bombă artizanală în faţa casei unui medic american, pe care poliţia a reuşit să o dezamorseze", potrivit autorităţilor.

Acuzata, în vârstă de 36 de ani, a vizitat recent "anumite site-uri teroriste, pe care a aderat la ideologia teroristă şi a învăţat cum să fabrice explozivi", a declarat duminică oficialul din domeniul securităţii citat.

"Ea nu avea niciun plan să omoare un cetăţean de naţionalitate americană sau de altă naţionalitate, ci căuta pur şi simplu pe cineva a cărui limbă sau culoarea (pielii) sugera că era străin", a mai declarat el. "Ea şi-a ales victimele la întâmplare", a conchis oficialul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici