Primele declaraţii după acordul între Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit

  • Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord privind relaţiile post-Brexit
  • Guvernul britanic: "Am preluat din nou controlul asupra fondurilor noastre, frontierelor, legilor, comerţului şi zonelor de pescuit"
  • Ursula von der Leyen: "Este un acord corect şi echilibrat"
2157 afișări
Imaginea articolului Primele declaraţii după acordul între Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit

Primele declaraţii după acordul între Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord privind relaţiile post-Brexit, anunţă Guvernul de la Londra şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
 
"Tot ce le-a fost promis cetăţenilor britanici în referendumul din 2016 şi în scrutinul parlamentar de anul trecut este oferit prin acest acord. Am preluat din nou controlul asupra fondurilor noastre, asupra frontierelor, legilor, comerţului şi zonelor de pescuit. Acordul este o veste fantastică pentru familii şi companii în orice zonă din Marea Britanie", anunţă Guvernul Boris Johnson.
 
"Acordul garantează că nu mai suntem în sfera de gravitaţie a UE, nu mai avem obligaţii de a aplica reglementările UE, nu mai există niciun rol al Curţii Europene de Justiţie şi toate liniile roşii privind suveranitatea au fost atinse. Înseamnă că vom avea independenţă totală la nivel politic şi economic de la 1 ianuarie 2021", precizează Guvernul de la Londra, conform BBC News.
 
"Sistemul de imigraţie pe bază de puncte ne va oferi control total asupra oricărei persoane care intră în Marea Britanie, iar libertatea de circulaţie se va încheia", subliniază Guvernul Boris Johnson.
 
"Am ajuns în sfârşit la un acord. A fost un drum lung şi anevoios, dar avem un acord bun. Este un acord corect şi echilibrat", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
 
Negocierile între Londra şi Bruxelles au durat zece luni, iar noul acord trebuie ratificat rapid, astfel încât să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, când expiră tranziţia post-Brexit. 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici