Primul deces din cauza gripei porcine în Arabia Saudită

Arabia Saudită a anunţat luni primul său caz mortal de gripă A H1N1, diagnosticat la un saudit în vârstă de 30 de ani, care a decedat sâmbătă, la trei zile după ce a fost spitalizat în estul ţării.

20 afișări
Imaginea articolului Primul deces din cauza gripei porcine în Arabia Saudită

Primul deces din cauza gripei A H1N1 în Arabia Saudită (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

Ministerul saudit al Apărării a precizat într-un comunicat că analizele au arătat că bărbatul, internat la clinica privată Damman, în estul Arabiei Saudite, era infectat cu virusul A H1N1.

În momentul spitalizării, acesta avea febră, suferea de penumonie, avea dificultăţi respiratorii şi probleme de obezitate. El a decedat deşi i s-au administrat antibiotice şi Tamiflu, adaugă comunicatul citat de agenţia oficială Spa.

El a fost contaminat după ce a intrat în contact cu o persoană bolnavă de gripă A H1N1, a declarat ministerul.

Milioane de credincioşi sunt aşteptaţi în lunile următoare să participe la un pelerinaj la locurile sfinte ale islamului din Arabia Saudită, situaţie care creează temeri privind o explozie a numărului de cazuri de gripă A H1N1.

Pelerinajul anual de la Mecca, unde se reunesc peste două milioane de credincioşi, este prevăzut pentru sfârşitul lui noiembrie. Omra, sau micul pelerinaj, un ritual cu o afluenţă mare în timpul Ramadanului, urmează să înceapă la 20 august.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici