Prinţul Charles, regele României? O ipoteză tot mai vehiculată în ziarele din Europa Centrală

În ziarele din Europa Centrală şi de Est au apărut speculaţii conform cărora Prinţul de Wales ar putea fi numit următorul rege al României dacă va fi reinstaurată monarhia.

1212 afișări
Imaginea articolului Prinţul Charles, regele României? O ipoteză tot mai vehiculată în ziarele din Europa Centrală

Prinţul Charles (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ultimul rege al României, Mihai, a domnit între 1927 şi 1930 şi între 1940 şi 1947 atunci când a fost forţat să abdice ca urmare a ameninţărilor comuniştilor că vor organiza execuţii în masă dacă refuză să cedeze puterea.

Este puţin probabil ca un asemenea scenariu să fie pus în practică în condiţiile în care fostul rege al României încă mai este în viaţă şi chiar dacă are 90 de ani, un moştenitor la tron poate fi numit din familia sa, scrie Ziarul Financiar.

În ciuda trecerii României la democraţie, în ultimii ani au apărut tot mai multe voci ca monarhia să fie reinstaurată.

După ce a declarat într-un interviu că este înrudit cu Vlad Ţepeş, numele lui Charles a fost aruncat în mod bizar în toată această discuţie, mai scrie Daily Mail.

Zvonurile s-au înmulţit după ce ministrul dezvoltării şi turismului Elena Udrea a vizitat Londra săptămâna trecută pentru a se întâlni cu Charles. Vizita nu a fost anunţată înainte, dar au fost publicate fotografii, iar Udrea şi-a lăudat gazda spunând că "românii ar trebui să fie ca Charles şi să îşi aprecieze mai mult ţara în care trăiesc".

Speculaţiile au mers atât de departe încât unele ziare au scris că Charles ar putea renunţa la tronul Angliei în favoarea fiului său cel mare, Prinţul William, pentru a deveni regele României.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici