Procurorii ucraineni au înregistrat peste 71.000 de crime de război comise de ruşi

Procurorii ucraineni au declarat că au înregistrat peste 71.000 de crime de război comise de ruşi în Ucraina.

182 afișări
Imaginea articolului Procurorii ucraineni au înregistrat peste 71.000 de crime de război comise de ruşi

Soldat rus judecat

„În această dimineaţă, în ultimul an au fost înregistrate 71.147 de crime de război”, a declarat Iuri Belousov, şeful Departamentului pentru Combaterea Crimelor Săvârşite în Condiţii de Conflict Armat din cadrul Parchetului General, citat de Ukrinform.

Potrivit lui Belousov, Procuratura a depus o plângeri împotriva a 293 de ruşi. „Aceştia sunt oameni pe care i-am identificat şi pe care i-am găsit implicaţi în comiterea de crime de război”, variind „de la atacuri asupra structurilor civile la violenţă sexuală, crimă, tortură şi alte tipuri”.

Oficialul a spus că un număr de cazuri comise împotriva a 105 persoane au fost trimise în judecată şi 29 de condamnări pentru crime de război au fost deja pronunţate.

„Cel mai mare număr de crime de război implică distrugerea unor ţinte civile de diferite tipuri”. Potrivit datelor Procuraturii Generale, într-un an de război,, Rusia a distrus sau avariat prin atacuri ţintite peste 81.000 de structuri civile: peste 62.000 de clădiri rezidenţiale, peste 2.300 de instituţii de învăţământ şi peste 450 de structuri sanitare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici