Procurorul-şef de la Guantanamo a demisionat din funcţie

Procurorul-şef militar care se ocupă de procesele de crime de război de la închisoarea din Guantanamo şi-a dat demisia, a declarat vineri Pentagonul, citat de Reuters.

1 afișare

Colonelul Moe Davis a cerut să fie numit într-un alt post după ce Pentagonul a respins protestele acestuia faţă de supravegherea sa de către un alt oficial, a declarat putătorul de cuvânt al Pentagonului, Bryan Whitman.

"Evident a existat un dezacord cu privire la roluri şi autoritate care acum a fost clarificat", a afirmat Whitman. "Colonelul Moe Davis a cerut să fie eliberat din funcţia de procuror-şef", a continuat el.

Contactat prin e-mail, Davis a declarat că a primit ordin să nu facă nici o declaraţie.

Whitman a precizat că demisia lui Davis nu va amâna şedinţele tribunalului programate pentru începutul lunii noiembrie. "Nu cred că acest lucru va afecta în vreun fel pregătirea cazurilor care vor fi prezentate în faţa comisiilor militare", a afirmat el.

Eforturile administraţiei Bush de a trimite suspecţii de terorism în închisoarea militară din Guantanamo Bay în Cuba printr-un proces juridic a întâmpinat diferite obstacole.

Legislaţia a fost modificată anul trecut, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a considerat ilegal primul sistem de tribunale. Procesele au fost suspendate din nou în iunie când judecătorii au retras acuzaţiile împotriva singurilor doi deţinuţi care au fost acuzaţi.

Un tribunal militar al Statelor Unite a reafirmat acuzaţiile permiţând tribunalelor să reia procesele.

Davis s-a plâns Departamentului Apărării că generalul de brigadă Thomas Hartmann, consilierul juridic al instituţiei care se ocupă de procese (Convening Authority), nu ar trebui să supervizeze munca sa.

O echipă de experţi juridici au solicitat Pentagonului să cerceteze plângerea şi au constatat că Hartmann avea autoritatea necesară pentru a superviza munca procurorului-şef. Davis a solicitt să fie eliberat din funcţie după ce aprimit concluziile echipei de experţi, a declarat Whitmann.

În prezent la Guantanamo se află 330 de deţinuţi, dar numai 80 dintre ai ar putea fi judecaţi pentru crime de război şi numai un proces s-a încheiat.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului şi diferite ţări au cerut Statelor Unite să închidă centrul de detenţie pe motiv că reţinerea persoanelor fără a le acuza oficial este ilegală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici