PROTESTE VIOLENTE la Beirut: Manifestanţi împiedicaţi de poliţie să pătrundă în sediul Guvernului libanez

Poliţia a utilizat grenade lacrimogene duminică pentru a împiedica manifestanţi să ia cu asalt Seraiul, sediul premierului Najib Mikati, căruia opoziţia i-a cerut să demisioneze în urma asasinării sâmbătă a şefului serviciului de informaţii din cadrul poliţiei libaneze.

389 afișări
Imaginea articolului PROTESTE VIOLENTE la Beirut: Manifestanţi împiedicaţi de poliţie să pătrundă în sediul Guvernului libanez

Manifestanţi împiedicaţi de poliţie să pătrundă în sediul Guvernului libanez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La finalul funeraliilor generalului de poliţie Wissam al-Hassan, opus regimului sirian, "tineri s-au îndreptat către sediul (premierului) care se află în centrul oraşului, dar forţele de ordine i-au împiedicat să intre trăgând (focuri de armă) în plan vertical şi lansând grenade lacrimogene", a declarat pentru AFP un poliţist de la faţa locului.

Unii manifestanţi aruncau cu pietre şi bastoane, a constat un jurnalist AFP, potrivit căruia existau răniţi atât în rândul protestatarilor, cât şi al forţelor de ordine.

Participanţii la funeraliile generalului al-Hassan, asasinat sâmbătă într-un atentat, reuniţi în Piaţa Martirilor, au fost îndemnaţi să protesteze de către Fouad Siniora, liderul grupului parlamentar al opoziţiei condus de către Saad Hariri.

"Guvernul este responsabil de crima împotriva lui Wissam (al-Hassan) şi colegului său. De aceea trebuie să plece" de la putere, a îndemnat el mulţimea.

"Mikati, nu mai poţi să rămâi în funcţie, pentru ca să acoperi această crimă. Dacă rămâi, înseamnă că eşti de acord cu ceea ce s-a întâmplat şi cu cea ce se va întâmpla", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici