Rand Paul şi Marco Rubio, preferaţii conservatorilor americani pentru alegerile prezidenţiale din 2016

Conservatorii americani îi preferă pe Rand Paul, un senator apropiat Tea Party, şi pe senatorul de origine mexicană Marco Rubio, în vederea unei eventuale reprezentări la alegerile prezidenţiale în 2016, potrivit unui sondaj informal realizat în cadrul conferinţei lor anuale.

113 afișări
Imaginea articolului Rand Paul şi Marco Rubio, preferaţii conservatorilor americani pentru alegerile prezidenţiale din 2016

Rand Paul (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Rand Paul, un senator din Kentucky, în regiunea central-estică, susţinut de aripa conservatoare a Partidului Republican şi care s-a remarcat recent printr-o lungă obstrucţie parlamentară, a obţinut 25% din voturi, cu doar două puncte în plus faţă de Marco Rubio, un senator republican din Florida, în sud-est, potrivit acestui sondaj realizat asupra a 2.930 de participanţi la Conferinţa anuală CPAC (Conservative Political Action Conference), organizată în apropiere de Washington.

Niciun alt conservator nu a putut să obţină un scor cu două cifre. Fostul senator Rick Santorum s-a clasat al treilea, cu 8% din voturi, urmat de guvernatorul din New Jersey (est) Chris Christie (7%) şi fostul candidat la funcţia de vicepreşedinte, în 2012, Paul Ryan (6%).

Militanţii au fost chestionaţi în cele trei zile ale CPAC, de joi şi până sâmbătă, iar rezultate au fost anunţate sâmbătă seara. Acest scrutin informal este organizat de CPAC la fiecare reuniune.

Rand Paul a blocat timp de 13 ore, la începutul lui martie, nominalizarea la conducerea CIA a lui John Brennan, arhitectul campaniei militare controversate cu avioane fără pilot în Afganistan şi Pakistan, cerând clarificări în legătură cu utilizarea acestor aparate fără pilot.

Un apărător pasionat al libertăţilor individuale, fiul candidatului în alegerile primare din 2012 Ron Paul, Rand Paul a apreciat joi că "fostul Partid Republican este stătut şi mucegăit", pledând ca "mesajul" republicanilor să fie "lărgit", să atragă "milioane de americani, tineri şi bătrâni, de origine americană sau străină, de culoare, albi sau metişi".

Congresmanul pe care partidul contează să atragă alegători latino-americani spre dreapta, Marco Rubio a apreciat că formaţiunea conservatoare "nu are nevoie de idei noi". "Există o idee, o idee numită America, şi ea funcţionează încă", a dat asigurări Rubio, a cărui întreagă ascensiune politică, de la Legislativul local din Florida (sud-est) şi până în Senatul american, are la bază acest mesaj referitor la oportunităţi oferite fiecăruia în parte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici