Raport Amnesty International: În absenţa mai multor clarificări, moartea lui Osama ben Laden pare ilegală

Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea miercuri privind "impunitatea" de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat "absenţa unor clarificări" privind moartea lui Osama ben Laden.

264 afișări
Imaginea articolului Raport Amnesty International: În absenţa mai multor clarificări, moartea lui Osama ben Laden pare ilegală

Raport Amnesty International: În absenţa mai multor clarificări, moartea lui Osama ben Laden pare ilegală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În raportul său anual pe 2012, organizaţia critică Guvernul canadian pentru "incapacitatea sa de a-l aresta pe fostul preşedinte american George W. Bush atunci când se afla în vizită în British Columbia, în pofida dovezilor care atestă responsabilitatea sa în încălcări ale dreptului internaţional, precum tortura".

"Nimeni nu a fost găsit responsabil de încălcările drepturilor omului comise sub administraţia Bush" în cadrul programului CIA de detenţii secrete şi de transferuri de deţinuţi", adaugă Amnesty, regretând "impunitatea" de care beneficiază în Statele Unite liderii fostei administraţii republicane.

Organizaţia denunţă de asemenea "utilizarea excesivă a forţei" pe teritoriul SUA, dar şi în Yemen şi Pakistan, în lupta americană împotriva terorismului.

Amnesty cere autorităţilor americane să dea explicaţii privind uciderea lui Osama ben Laden, la 1 mai 2011, la Abbottabad, în Pakistan. "Administraţia americană a spus clar că operaţiunea a fost efectuată sub teoria americană a unui conflict mondial armat între Statele Unite şi Al-Qaida, în care Washingtonul nu recunoaşte legislaţia internaţională privind drepturile omului", scrie Amnesty.

"În absenţa mai multor clarificări din partea autorităţilor americane, moartea lui Osama ben Laden pare ilegală", adaugă organizaţia, care precizează că nu a primit răspuns din partea Washingtonului nici la sfârşitul lui 2011, după cererile sale de explicaţii privind moartea lui Anwar al-Awlaki şi a lui Samir Khan în septembrie, în Yemen. Amnesty se teme că aceste decese par să fie "execuţii extrajudiciare".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici