Războiul hibrid al Rusiei. Europa devine ţinta dezinformării venite din partea Kremlinului

Alegerile europarlamentare din iunie vor fi lovite de o ,,avalanşă de dezinformare", inclusiv videoclipuri deepfake care au scopul de a slăbi încrederea alegătorilor în vot, avertizează un oficial al Comisiei Europene.

713 afișări
Imaginea articolului Războiul hibrid al Rusiei. Europa devine ţinta dezinformării venite din partea Kremlinului

Războiul hibrid al Rusiei. Europa devine ţinta dezinformării venite din partea Kremlinului

Anunţul a fost făcut de Vera Jourova, vicepreşedintele Comisiei Europene care conduce activitatea privind dezinformarea, şi vine în contextul în care ştirile false din mediul online şi campaniile hibride au început să se înmulţească înainte de alegerile europene.

Serviciul diplomatic al UE a declarat că a descoperit 750 de campanii de dezinformare în 2023, într-un raport publicat în ianuarie, care a catalogat campaniile de influenţă străină drept o ,,ameninţare la adresa securităţii", în special în timpul alegerilor din acest an, potrivit Financial Times.

Ţintele europene pentru dezinformarea rusească

Potrivit Financial Times, Franţa şi Germania sunt ţările care încearcă să combată dezinformarea venită din partea Moscovei.

În luna februarie, oficialii francezi au descoperit 193 de site-uri web denumite Portal Kombat, despre care au spus că au fost create de o companie cu sediul în Crimeea pentru a răspândi ştiri pro-ruse în franceză, engleză, spaniolă şi germană.

Maxime Audinet, cercetător la Irsem, un think-tank afiliat forţelor armate franceze, a declarat pentru FT că Rusia a clonat 30 de variante ale site-ului Russia Today, care a fost interzis de UE la scurt timp de la începutul invaziei în Ucraina. Scopul principal este acela de a menţine şi de a stimula mesajele dezinfomatoare cu privire la situaţia de pe front.

În ianuarie, ministerul german de externe a declarat că a identificat 50.000 de roboţi activi pe X care puneau la îndoială sprijinul Berlinului pentru Kiev, în ceea ce se configurează a fi una dintre cele mai mari reţele de dezinformare pusă la cale de Kremlin, scrie FT.

,,Fluxul constant de minciuni este menit să planteze ideea că toate informaţiile nu sunt fiabile şi nu sunt demne de încredere, entru a ne face să fim suspicioşi cu privire la orice", a declarat în ianuarie şeful politicii externe a UE, Josep Borrell.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici