- Home
- Externe
- (05.11.2023, 19:00)
- Iulian Moşneagu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE TEXT Războiul Israel-Hamas. Biden spune că se înregistrează progrese în ceea ce priveşte o "pauză umanitară" / Iranul ameninţă că SUA vor fi "lovite puternic" dacă nu se va ajunge la o încetare a focului / Serviciile de comunicaţii şi internet sunt din nou întrerupte în Fâşia Gaza
- Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat sâmbătă că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte asigurarea unei aşa-numite "pauze umanitare" în confruntările dintre Israel şi Hamas.
- Armata israeliană afirmă că 2.500 de ţinte Hamas au fost lovite de la începutul operaţiunilor terestre.
- Turneul diplomatic al secretarului de stat american Antony Blinken în Orientul Mijlociu continuă astăzi.
Urmărește
3433 afișări
Sursa foto: AP / Mediafax Foto
Serviciile de comunicaţii şi de internet sunt din nou întrerupte în Fâşia Gaza
Compania palestiniană de telecomunicaţii Paltel a declarat că toate serviciile de comunicaţii şi internet au fost din nou întrerupte în Fâşia Gaza.
UPDATE Cel puţin 36 de jurnalişti au fost ucişi în conflictul dintre Israel şi Hamas
Cel puţin 36 de jurnalişti şi angajaţi în mass-media se numără printre miile de persoane ucise de la începutul conflictului, la 7 octombrie, a declarat Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Diaspora a început votarea în turul doi al alegerilor prezidențiale. Cum se desfășoară
-
Adrian Zuckerman: Mi s-a spus că acest atac ar fi fost pus la cale chiar din anul 2016
-
Diana Şoşoacă: Acum mă mai opriţi să candidez sau veţi da încă o lovitură de stat?
-
Tudorel Toader, întrebat cine va conduce România: Vom avea un preşedinte din Senat
Războiul a devenit cea mai mortală perioadă pentru jurnaliştii care acoperă conflictul de când CPJ a început să documenteze decesele jurnaliştilor în 1992.
Sherif Mansour, coordonatorul programului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al grupului, a declarat că jurnaliştii "fac mari sacrificii pentru a acoperi acest conflict sfâşietor"..
CPJ actualizează în permanenţă o listă a jurnaliştilor care au fost ucişi, răniţi sau dispăruţi în timpul conflictului.
UPDATE Iranul ameninţă că SUA vor fi "lovite puternic" dacă nu se va ajunge la o încetare a focului în Gaza
Ministrul iranian al Apărării a fost citat spunând că SUA vor fi "lovite puternic" dacă nu vor asigura o încetare a focului în Gaza.
Agenţia de ştiri Tasnim a relatat comentariile lui Mohammad-Reza Ashtiani, care a declarat că sfatul Iranului pentru SUA este "să oprească imediat războiul din Gaza şi să implementeze o încetare a focului, altfel vor fi loviţi puternic".
Iranul, care susţine Hamas, precum şi alte organizaţii militante din regiune, inclusiv Hezbollah şi Jihadul Islamic Palestinian, a declarat anterior că SUA sunt "implicate militar" în război.
UPDATE Blinken se întâlneşte cu preşedintele palestinian în Cisiordania
Antony Blinken a sosit la Ramallah, în Cisiordania, pentru a se întâlni cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.
Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în oraş pentru a protesta împotriva vizitei secretarului de stat american.
Aceasta reprezintă prima vizită a lui Blinken în regiunea ocupată de la izbucnirea conflictului şi urmează vizitelor în Israel, unde a avut discuţii cu Benjamin Netanyahu, şi în Iordania, unde s-a întâlnit cu miniştrii de externe arabi.
UPDATE Ministrul care a sugerat că Israelul ar putea lansa o bombă atomică în Gaza a fost suspendat
Amihai Eliyahu, ministru în guvernul israelian, a sugerat că lansarea unei bombe atomice asupra Gaza ar fi o opţiune pentru Israel.
Potrivit radioului armatei israeliene, domnul Eliyahu a fost suspendat de premierul israelian Benjamin Netanyahu până la noi ordine.
UPDATE Armata israeliană afirmă că 2.500 de ţinte Hamas au fost lovite de la începutul operaţiunilor terestre
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că au lovit "peste 2.500" de ţinte Hamas de când au început operaţiunile terestre în Gaza.
Armata a precizat că trupele "continuă să elimine teroriştii în lupte corp la corp" şi efectuează lovituri aeriene asupra infrastructurii Hamas, depozitelor de arme, posturilor de observare şi centrelor de comandă.
Un avion militar a lovit, de asemenea, un complex militar al Hamas în cursul nopţii, a precizat amata israeliană.
"În timpul activităţilor combinate ale forţelor terestre, aeriene şi navale în Fâşia Gaza, peste 2.500 de ţinte teroriste au fost lovite", a scris pe canalul său Telegram.
Blinken părăseşte Iordania, în timp ce continuă eforturile diplomatice
Turneul diplomatic al secretarului de stat american Antony Blinken în Orientul Mijlociu continuă astăzi, în timp ce acesta face un nou efort pentru a ajuta civilii din Gaza.
După ce ieri s-a întâlnit cu miniştrii de externe arabi la Amman, acesta este aşteptat să viziteze Turcia în cursul zilei de astăzi.
Rapoarte neconfirmate sugerează că acesta ar putea merge şi în Irak pentru a se întâlni cu premierul irakian Mohammed Al-Sudani şi cu ministrul de externe Fuad Mohammed Hussein.
Alte rapoarte neconfirmate din presa israeliană sugerează că Blinken va călători, de asemenea, mâine la Ramallah, în Cisiordania, pentru a se întâlni cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Biden afirmă că se înregistrează progrese în ceea ce priveşte o "pauză umanitară"
Întrebat dacă s-au făcut progrese în problema unei pauze umanitare, Biden a răspuns "da" la ieşirea dintr-o biserică din Delaware. El nu a dat alte detalii.
Anterior, sâmbătă, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat reporterilor din Amman că o pauză umanitară în timpul luptelor ar ajuta la protejarea civililor şi la introducerea mai multor ajutoare în Fâşia Gaza asediată.
Peste 60 de ostatici, daţi dispăruţi din cauza atacurilor aeriene israeliene
Aripa armată a facţiunii militante palestiniene Hamas a declarat sâmbătă că peste 60 de ostatici sunt daţi dispăruţi din cauza loviturilor aeriene israeliene asupra Gaza, relatează Reuters.
La sfârşitul lunii trecute, Hamas a declarat că aproximativ 50 de prizonieri au fost ucişi în atacurile israeliene asupra Gaza.
Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Izz el-Deen al-Qassam, a declarat pe contul de Telegram al Hamas că 23 de cadavre din cei 60 de ostatici israelieni dispăruţi au fost prinse sub dărâmături.
„Se pare că nu vom reuşi niciodată să ajungem la ei din cauza agresiunii brutale continue a ocupaţiei împotriva Gaza”, a spus el.
Declaraţiile nu au putut fi verificate în mod independent.
Erdogan: Gaza postbelică trebuie să facă parte dintr-un stat palestinian suveran
Recep Tayyip Erdogan a declarat că Fâşia Gaza trebuie să facă parte dintr-un stat palestinian independent şi suveran după ce războiul dintre Israel şi Hamas se va încheia. El a mai spus că Ankara nu va sprijini niciun plan de "ştergere treptată a palestinienilor" din istorie.
Turcia, care şi-a intensificat puternic criticile la adresa Israelului pe măsură ce criza umanitară din Gaza s-a intensificat, susţine o soluţie cu două state şi nu consideră Hamas drept o organizaţie teroristă.
Turcia a cerut o încetare imediată a focului şi s-a oferit să creeze un sistem care să o garanteze.
"Odată ce toate acestea care se întâmplă se vor încheia, dorim să vedem Gaza ca o regiune paşnică, care face parte dintr-un stat palestinian independent, în conformitate cu frontierele din 1967, cu integritate teritorială şi cu Ierusalimul de Est ca şi capitală", a declarat Erdogan, citat de postul de televiziune Haberturk şi de alte surse.
"Vom sprijini formulele care vor aduce pace şi calm în regiune. Nu vom susţine planuri care vor întuneca şi mai mult viaţa palestinienilor, care îi vor şterge treptat de pe scena istoriei".
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Ce scrie presa internaţională după decizia CCR? CNN: „Decizia de vineri încheie un ciclu electoral tulbure în România”
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Aripa armată a Hamas: Peste 60 de ostatici, daţi dispăruţi din cauza atacurilor aeriene israeliene
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este cel mai deştept om din lume. El nu ridică niciodată tonul, nu îşi pierde calmul şi nu este niciodată stresat
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
PROSPORT.RO
Singurele 4 PĂCATE din cauza cărora preoții creștin-ortodocși nu te primesc la Împărtășanie, potrivit părintelui Calistrat Chifan
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe