Referendum istoric în Sudan. Locuitorii votează pentru secesiunea celei mai mari ţări africane - GALERIE FOTO

Alegătorii din sudul Sudanului votează, începând de duminică, într-un referendum care ar putea duce la secesiunea celei mai mari ţări din Africa.

162 afișări
Imaginea articolului Referendum istoric în Sudan. Locuitorii votează pentru secesiunea celei mai mari ţări africane - GALERIE FOTO

Referendum istoric în Sudan. Locuitorii votează pentru secesiunea celei mai mari ţări africane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Circa patru milioane de alegători, care locuiesc în sudul Sudanului, în zonele din nord sau în străinătate, sunt aşteptaţi la urne pentru a vota în favoarea menţinerii unităţii ţării sau a secesiunii, într-un scrutin istoric care pune în discuţie graniţele moştenite din perioada colonială.

Birourile de vot vor fi deschise între orele locale 8.00 şi 17.00 (7.00 - 16.00, ora României), scrutinul urmând să dureze o săptămână. Pentru aprobarea secesiunii este necesară majoritatea simplă a voturilor, însă pentru validarea opţiunii de menţinere a unităţii ţării este necesar votul a cel puţin 60 la sută dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.

Buletinele de vot sunt tipărite în engleză şi arabă, însă, deoarece majoritatea locuitorilor din sudul ţării sunt analfabeţi, organizatorii referendumului au asociat fiecărei opţiuni şi câte un semn grafic - o strângere de mână pentru unitate şi o palmă deschisă pentru secesiune.

Scrutinul reprezintă unul dintre punctele esenţiale ale acordului de pace global care a pus capăt, în 2005, celui de-al doilea război civil dintre nordul musulman şi majoritar arab şi sudul afro-creştin. Conflictul s-a soldat cu două milioane de morţi şi patru milioane de refugiaţi.

Primul război civil, desfăşurat între 1955 şi 1972, a avut ca rezultat acordarea unui statut de autonomie pentru zonele din sudul Sudanului.

Analiştii şi oficialii de la Khartoum mizează pe o victorie a secesioniştilor, care ar duce la formarea unui nou stat în luna iulie, la încheierea perioadei de tranziţie de şase ani stabilită de acordul global. Însă Sudanul de Sud, regiune petrolieră cu mai mult de 8,5 milioane de locuitori, ar urma să devină una dintre cele mai sărace ţări din lume.

Autorităţile de la Khartoum au promis că vor recunoaşte secesiunea în cazul în care scrutinul va fi liber şi transparent. Pregătirile pentru referendum au fost marcate, în ultimele zile, de mai multe confruntări sângeroase, desfăşurate în zone de la graniţa dintre nordul şi sudul ţării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici