"Renegatul", numele de cod acordat lui Obama

Preşedintele ales al SUA şi familia sa au primit nume de cod, de la Secret Service, Barack Obama fiind numit "Renegatul", soţia sa Michelle "Renaştere", iar cele două fiice ale sale, Malia şi Sasha, "Strălucire", respectiv "Boboc de trandafir", relatează Chicago Tribune.

40 afișări
Imaginea articolului "Renegatul", numele de cod acordat lui Obama

"Renegatul", numele de cod acordat lui Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Numele vicepreşedintelui ales Joe Biden este "Celt".

Comandanţii armatei şi familiile acestora au primit, încă din timpul preşedintelui Harry Truman, nume de cod.

Numele de cod al preşedintelui Truman era "Generalul", al lui Dwight Eisenhower "Providenţă", iar cel al lui John F. Kennedy a fost "Lăncierul", probabil inspirat din legenda Regelui Arthur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde.

Aceste nume de cod nu foarte secrete sunt alese de oficiali din cadrul Agenţiei pentru Comunicaţii a Casei Albe (White House Communications Agency - WHCA) care nu au dorit să facă referire la procesul de selectare a acestor nume.

Un purtător de cuvânt al agenţiei a declarat, într-un reportaj, că aceste nume de cod sunt atribuite dintr-un "simplu moft".

Fetele lui George W. Bush au purtat numele de cod "Sclipire" ("Twinkle") şi "Turcoaz".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici