Republica Moldova: Dislocarea trupelor sau bazelor militare străine este neconstituţională

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că dislocarea oricăror trupe sau baze militare, conduse şi controlate de către state străine, este neconstituţională, în urma unei sesizări a deputaţilor Partidului Liberal de acum trei ani, notează portalul de ştiri Unimedia.

1227 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova: Dislocarea trupelor sau bazelor militare străine este neconstituţională

Curtea Constituţională notează că ocupaţia militară a unei părţi a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralităţii, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituţionale referitoare la neutralitate.

Decizia Curţii face referire indirect şi la situaţia Transnistriei. Potrivit acestei hotărâri, prezenţa armatei ruse în regiunea estică transnistreană este neconstituţională şi încalcă dreptul internaţional.

În hotărârea Curţii Constituţionale se mai arată că, în cazul unei ameninţări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituţionale, precum independenţa naţională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autorităţile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.

Totodată, participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Naţiunilor Unite, operaţiuni de menţinere a păcii, operaţiuni umanitare, etc., care ar impune sancţiuni colective împotriva agresorilor şi infractorilor de drept internaţional, nu este în contradicţie cu statutul de neutralitate, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că formulările Curţii Constituţionale lasă loc pentru diferite interpretări politice şi speculaţii.

"Curtea Constituţională a explicat pretenţios şi în cuvinte multietajate ceea ce şi aşa se ştie: Republica Moldova este un stat neutru, dar dacă va fi necesar, se va apăra. Problema constă în formulările Curţii, care lasă loc pentru diferite interpretări politice şi speculaţii. Dar nu e prima dată cînd această componenţă a Curţii Constituţionale face plecăciuni în faţa unioniştilor. Se vede că judecătorii de la CC au vrut şi buchia Constituţiei să o respecte, dar şi cetăţenia lor românească să nu o compromită. Eu am înţeles mesajul lor şi asta mă face să acţionez şi mai hotărît pentru protejarea neutralităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova", a precizat Igor Dodon pe contul personal de Facebook.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici