Republicani şi aliaţii SUA au fost alarmaţi de planul de retragere al trupelor din Afganistan şi Irak. Şeful NATO: ”Un preţ foarte mare”

  • Înalţi republicani şi aliaţii SUA s-au alarmat după anunţul că un număr mare de trupe americane vor fi retrase din Afganistan şi Irak.
  • SUA va retrage 2.500 de soldaţi din ambele ţări până la jumătatea lunii ianuarie.
  • Retragerea trupelor este programată cu cinci zile înainte ca Joe Biden să-şi preia funcţia, pe 20 ianuarie 2021.
1030 afișări
Imaginea articolului Republicani şi aliaţii SUA au fost alarmaţi de planul de retragere al trupelor din Afganistan şi Irak. Şeful NATO: ”Un preţ foarte mare”
Republicanii şi aliaţii SUA s-au alarmat după anunţul că un număr mare de trupe americane vor fi retrase din Afganistan şi Irak, relatează BBC.
 
SUA va retrage 2.500 de soldaţi din ambele ţări până la jumătatea lunii ianuarie, a confirmat Departamentul Apărării al SUA.
 
Preşedintele Donald Trump a solicitat de multă vreme ca trupele să revină în ţară şi a criticat intervenţiile SUA în străinătate.
 
Şeful NATO a avertizat asupra unui „preţ foarte mare”, în timp ce liderul majorităţii republicane în Senat, Mitch McConnell, a numit planul „o greşeală”.
 
McConnell, un puternic apărător al domnului Trump, l-a avertizat pe preşedinte cu privire la orice schimbări teribiliste în ceea ce priveşte apărarea şi politica externă, înainte de a părăsi Casa Albă.
 
Retragerea trupelor este programată cu cinci zile înainte ca Joe Biden să-şi preia funcţia, pe 20 ianuarie 2021.
 
Preşedintele ales a spus că este „pe deplin obosit de cel mai lung război” din Afganistan şi că este necesar să „încheiem războiul în mod responsabil, într-o manieră care să ne asigure că ne protejăm împotriva ameninţărilor asupra patriei noastre şi nu trebuie să dăm niciodată înapoi."
 
În Irak, numărul trupelor americane va fi redus cu 500 până la 2.500 de soldaţi, în timp ce numărul personalului de serviciu din Afganistan va scădea de la 4.500 la aproximativ 2.500.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici