Responsabil american: Siria e pe cale să combine elementele componente ale gazului sarin

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad combină precursorii chimici necesari militarizării armelor chimice, probabil a gazului sarin, a declarat pentru AFP un responsabil american aflat sub anonimat.

800 afișări
Imaginea articolului Responsabil american: Siria e pe cale să combine elementele componente ale gazului sarin

Responsabil american: Siria e pe cale să combine elementele componente ale gazului sarin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mai multe indicii ne fac să credem că sunt pe cale de a combina precursorii chimici", a explicat acesta la scurt timp după ce Casa Albă şi secretarul de Stat Hillary Clinton s-au declarat a fi "îngrijoraţi" de o eventuală utilizare a armelor chimice de către puterea de la Damasc.

Gazul sarin este o neurotoxină puternică ce provoacă paralizie completă şi apoi moartea. Precursorii săi chimici sunt în general stocaţi separat pentru a evita orice accident. Combinarea acestora poate astfel constitui o etapă către militarizarea gazului după care este suficientă plasarea acestuia într-o rachetă, un obuz sau o bombă.

Conform unui responsabil anonim citat de blogul specialist Danger Room, sirienii "sunt în punctul în care este suficient să îl încarce la bordul unui avion şi să îl lanseze", însă cantităţile de precursori combinaţi sunt "modeste".

Comunitatea internaţională a avertizat Damascul de câteva luni privind recurgerea la armele chimice, considerate a fi arme de distrugere în masă. Însă problema a revenit în centrul atenţiei occidentale în ultimele zile.

"Suntem îngrijoraţi de ideea unui regim din ce în ce mai asediat (...) care ia în considerare folosirea armelor chimice împotriva sirienilor", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

Preşedintele SUA Barack Obama a avertizat direct regimul sirian cu privire la folosirea armelor chimice: "Astăzi vreau să fie foarte clar pentru Assad şi cei care îi respectă ordinele că lumea întreagă (îi) urmăreşte. Folosirea armelor chimice este şi va fi complet inacceptabilă", a declarat acesta în cadrul unui discurs la Washington.

Anterior în cursul zilei de luni, regimul de la Damasc a afirmat că nu va utiliza arme chimice împotriva poporului său ca reacţie la un "avertisment sever" lansat de secretarul de Stat Hillary Clinton.

Arsenalul chimic sirian există de mai multe decenii şi include mai ales iperită (gaz muştar), sarin şi VX.

Stocurile siriene sunt de ordinul "sutelor de tone" de agenţi chimici diverşi, conform lui Leonard Spector, expert al centrului de studii pentru nonproliferare al Institutului Monterey (Statele Unite).

Datele publice sunt rare deoarece Siria este una dintre puţinele state care nu au semnat Convenţia de interzicere a armelor chimice şi nu este astfel membră a Organizaţiei care se ocupă de controlul aplicării acestei convenţii, OIAC.

Secta japoneză Aum Shinrikyo (Aleph) a utilizat gazul sarin în cadrul unui atentat la metroul din Tokyo la 20 martie 1993, provocând 13 morţi şi intoxicând peste 6.000 de călători.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici