Retragerea oficială a SUA din Acordul Climatic de la Paris. Trump: Acordul nu e în interesul nostru economic

Preşedintele american Donald Trump a confirmat miercuri retragerea Statelor Unite din cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice, posibilă la începutul lunii noiembrie, ca urmare a deciziei anunţate încă din 2017, relatează site-ul postului BBC.

1228 afișări
Imaginea articolului Retragerea oficială a SUA din Acordul Climatic de la Paris. Trump: Acordul nu e în interesul nostru economic

E OFICIAL: SUA se retrag din Acordul Climatic de la Paris. Trump: Combustibilii fosili ne-au făcut o superputere, Acordul de la Paris nu ne face bine

Liderul de la Casa Albă a transmis miercuri, în cadrul unei conferinţe pe temă energetică din oraşul Pittsburgh, că Statele Unite vor ieşi din Acordul climatic de la Paris, ca urmare a deciziei anunţate încă din iunie 2017. Preşedintele Trump poate retrage Washingtonul din Acord cel mai devreme pe 4 noiembrie, acest demers urmând a crea efecte abia după un an de la retragerea oficială.

Donald Trump a descris acordul ca fiind o afacere „rea” pentru americani şi a reiterat că politicile sale interne privind combustibilii fosili a transformat statul american într-o superputere din punct de vedere energetic.

Acordul de la Paris include un număr de 195 de state angajate în contracararea schimbărilor climatice şi a efectelor produse de acestea.

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat pe 1 iunie 2017 decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris. Liderul de la Casa Albă susţine că retragerea din Acordul de la Paris este „în interesul economic” al Statelor Unite, subliniind că Administraţia sa va continua să aplice politici ecologice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici