Revista reţelei al-Qaida a editat un nou număr, îndemnând la atacuri teroriste

A doua ediţie a revistei online a reţelei al-Qaida conţine o serie de materiale care îndeamnă la jihad, precum şi idei pentru comiterea unor atacuri teroriste cu vehicule utilitare sau trăgând focuri de armă într-un restaurant aglomerat din Washington D.C., informează CNN.

11 afișări
Imaginea articolului Revista reţelei al-Qaida a editat un nou număr, îndemnând la atacuri teroriste

Revista reţelei al-Qaida a editat un nou număr, îndemnând la atacuri teroriste (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Revista reţelei al-Qaida se numeşte "Inspire" ("Inspiraţie"), iar serviciile de informaţii cred că un american identificat ca Samir Khan, care acum locuieşte în Yemen, se află în spatele iniţiativei.

Noua ediţie a apărut la împlinirea a zece ani de la atacul care a vizat nava militară americană USS Cole, în portul yemenit Aden. Prima ediţia apăruse în iulie.

Un articol intitulat "Noua generaţie a maşinii de tăiat iarbă" îndeamnă la folosirea unui vehicul utilitar într-un atac, "dar nu pentru tăierea ierbii, ci pentru eliminarea duşmanilor lui Allah". Potrivit articolului, un astfel de plan trebuie aplicat în ţări în care lumea susţine "ocupaţia israeliană din Palestina, invazia americană din Afganistan şi Irak sau în ţările care au un rol în defăimarea Profetului Mahomed".

O altă idee de atac se referă la folosirea unei arme de foc. "Trebuie aleasă locaţia cea mai bună. Un atac aleatoriu la un restaurant din Washington D.C., la ora prânzului, ar putea avea ca rezultat omorârea unor angajaţi guvernamentali", subliniază autorul articolului din revista reţelei teroriste al-Qaida.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici