REZULATE REFERENDUM MAREA BRITANIE. Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Franţei la UE

Partidul francez de extremă dreapta Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la statul de membru UE al Franţei, după ce Marea Britanie a votat în favoarea părăsirii Blocului comunitar, relatează Reuters.

8984 afișări
Imaginea articolului REZULATE REFERENDUM MAREA BRITANIE. Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Franţei la UE

REZULATE REFERENDUM MAREA BRITANIE: Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Franţei la UE (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Caracterizând Uniunea Europeană ca fiind din ce în ce mai "anti-democratică şi brutală," într-un mesaj publicat pe contul de twitter al partidului se mai afirmă că Marea Britanie va "trăi bine", dupa ruperea legăturii cu blocul european.

"Victorie pentru libertate!" a afirmat Marine Le Pen, adăugând că "Acum trebuie să organizăm acelaşi tip de referendum în Franţa şi în (alte) ţări din UE."

Anterior, Le Pen a declarat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor, va demara imediat negocierile cu Bruxelles cu privire la o serie de probleme de suveranitate, inclusiv moneda unică. Dacă negocierile nu au un rezultat favorabil, ea va cere alegătorilor să susţină ieşirea din UE, într-un referendum, a mai spus ea.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici