Robert Fico respinge criticile privind imigraţia de la state care nu au vrut România în Schengen

Statele care asigură graniţele externe ale spaţiului Schengen trebuie să protejeze frontierele în mod adecvat, a declarat premierul slovac Robert Fico, precizând că refuză să accepte critici de la lideri occidentali care au respins aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

774 afișări
Imaginea articolului Robert Fico respinge criticile privind imigraţia de la state care nu au vrut România în Schengen

Robert Fico (Foto: AFP / Mediafax Foto)

Premierul slovac a cerut statelor membre ale Uniunii Europene care constituie graniţele externe ale spaţiului Schengen să îşi facă datoria şi să nu deschidă frontierele oricui. El a adăugat că Guvernul slovac vrea să contribuie la soluţionarea crizei imigranţilor la nivelul UE, relatează The Slovak Spectator, în ediţia electronică de marţi.

"Suntem pregătiţi să cooperăm la nivelul poliţiei în ceea ce priveşte protecţia spaţiului intern Schengen", a declarat Fico luni, după o reuniune extraordinară a Consiliului naţional de Securitate. "Vrem să facem presiuni asupra ţărilor de la frontierele externe ale Schengen să-şi facă datoria în mod adecvat şi să nu deschidă frontierele oricui.

Slovacia nu va ceda şi nu va accepta critici din partea unor lideri politici din vestul Europei, cărora nu le place abordarea statelor est-europene faţă de criza imigranţilor, a mai spus el.

"Dacă nu începem să spunem adevărul despre imigraţie, nu ne vom mişca niciodată din locul acesta", a declarat Fico, citat de agenţia oficială TASR. El a precizat că îi este greu să accepte critici de la ţări care nu au fost de acord cu aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Fico a reiterat că Slovacia respinge introducerea cotelor obligatorii de imigranţi pentru statele UE, precizând că ţara sa este pregătită să-i ajute pe cei ale căror vieţi şi sănătate sunt în pericol.

"Dar nu vom asista la această nebunie primindu-i cu braţele larg deschise pe toţi, indiferent că imigrează din motive economice sau nu", a subliniat premierul slovac. El a apreciat că imigranţii care au motive economice ar putea reprezenta 95% din solicitanţii de azil şi ar trebui trimişi înapoi în ţările de origine.

În acelaşi timp, Fico a criticat politicile UE privind imigraţia, care "incită (crima organizată) să continue activităţile legate de trafic de persoane".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici