Robert Fico: Slovacia nu va recunoaşte independenţa Kosovo

Slovacia nu intenţionează să recunoască independenţa Kosovo, a reafirmat premierul slovac Robert Fico după o întrevedere avută joi la Bratislava cu omologul său sârb Aleksandar Vucic, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică.

334 afișări
Imaginea articolului Robert Fico: Slovacia nu va recunoaşte independenţa Kosovo

Robert Fico: Slovacia nu va recunoaşte independenţa Kosovo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La fel precum Serbia, Slovacia nu are niciun motiv să îşi schimbe poziţia pe tema Kosovo", a declarat premierul slovac după întrevederea cu omologul său sârb.

Pe de altă parte, Fico s-a pronunţat în favoarea aderării cât mai curând a Serbiei la Uniunea Europeană (UE).

"Susţinem acest proces fără nicio condiţie suplimentară", a precizat el.

Grecia, Cipru, Spania şi România refuză de asemenea să recunoască independenţa Kosovo.

La 11 martie, Parlamentul European a adoptat o propunere de rezoluţie privind procesul de integrare europeană a Kosovo, prin care încurajează cele cinci state membre UE care nu au recunoscut încă independenţa fostei provincii sârbe să facă acest lucru pentru a facilita normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina.

În 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, însă Belgradul refuză să o recunoască.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici