Robert Gates cere Pentagonului un plan pentru închiderea Guantanamo

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a cerut echipei sale să elaboreze un plan pentru închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt, Geoff Morrell.

8 afișări
Imaginea articolului Robert Gates cere Pentagonului un plan pentru închiderea Guantanamo

Robert Gates cere Pentagonului un plan pentru închiderea Guantanamo (Imaine: Mediafax Foto/AFP)

Gates, menţinut în funcţie de preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a "cerut echipei sale să formuleze o propunere privind modul de închidere" a centrului de detenţie Guantanamo, a declarat purtătorul de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă.

Această propunere ar trebui să se refere la "ceea ce presupune închiderea (centrului de detenţie) şi retragerea deţinuţilor din acest loc, dând asigurări că vom proteja poporul american de unii indivizi foarte periculoşi", a adăugat Morrell.

Obama şi-a anunţat intenţia de a închide centrul de detenţie de la baza navală americană din Guantanamo, în Cuba, iar "secretarul Apărării vrea să fie pregătit să ajute la găsirea unei soluţii la această problemă spinoasă", a subliniat el.

Legitimitatea centrului de la Guantanamo este foarte constestată de la deschiderea sa în ianuarie 2002. Destinată persoanelor suspectate de Washington de legături cu al-Qaida sau talibanii, închisoarea mai găzduieşte 250 de deţinuţi şi a devenit simbolul exceselor "războiului împotriva terorismului" declanşat de George W. Bush după atentatele din 11 septembrie 2001.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici