Robert Gates pronunţă un verdict de "culpabilitate morală" în cazul WikiLeaks

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a apreciat că site-ul de Internet WikiLeaks, care a publicat la 25 iulie documente confidenţiale privind războiul din Afganistan, este "vinovat" din punct de vedere moral.

33 afișări
Imaginea articolului Robert Gates pronunţă un verdict de "culpabilitate morală" în cazul WikiLeaks

Robert Gates pronunţă un verdict de "culpabilitate morală" în cazul WikiLeaks (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Culpabilitatea este dublă", a apreciat duminică şeful Pentagonului, la postul de televiziune ABC. "Pe de o parte culpabilitatea în faţa justiţiei, acesta nu este domeniul meu, de cealaltă parte, culpabilitatea pe plan moral".

"De aceea cred că verdictul este «vinovat» pentru WikiLeaks", a afirmat Gates. "Ei au publicat toate acestea fără să se preocupe de vreo consecinţă", a apreciat el.

Site-ul de Internet WikiLeaks, fondat în 2006 şi specializat în informaţii secrete, a difuzat duminica trecută aproape 92.000 de arhive secrete privind războiul din Afganistan, cu dezvăluiri în special pe tema victimelor civile şi a presupuselor legături între Pakistan şi insurgenţi.

Fost agent CIA devenit director al Comunităţii americane de Informaţii, Gates a amintit că "protejarea surselor este sfântă" şi că scurgerile de informaţii ar putea pune în pericol încrederea pe care o au informatorii în agenţii americani.

Publicarea acestor documente, în care apar numele anumitor informatori, este în opinia sa "iresponsabilă".

O anchetă a fost demarată de Pentagon şi de FBI, dar fondatorul WikiLeaks, australianul Julian Assange, apreciază că documentele vor permite revenirea dezbaterii asupra războiului din Afganistan şi asupra posibilelor abuzuri comise de forţele armate sub comandament american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici