Propunerea, menită să cuprindă conflictele din domeniul energetic dintre ţări, va trimisă G20, Uniunii Europene şi altor ţări din fosta URSS, a declarat preşedintele rus în cadrul unei vizite oficiale în Finlanda.
"Astăzi, le voi trimite partnerilor noştri din G20 un document de bază" pentru ameliorarea securităţii energetice", a precizat preşedintele într-o conferinţă de presă cu omologul său finlandez Tarja Halonen.
"Voi începe discuţii cât mai repede posibil cu Uniunea Europeană, partenerii noştri, şi sperăm într-un (dialog) constructiv", a adăugat el.
Carta energetică a fost adoptată în 1991, după Războiul Rece, de 51 de state pentru facilitarea cooperării din domeniul energetic cu ţările din estul Europei şi din fosta URSS.
Tratatul privind Carta, semnat din 1994 de 49 de ţări şi Uniunea Europeană, însă niciodată de Rusia, vizează să amelioreze aprovizionările energetice şi să optimizeze producţia, transportul şi distribuţia de energie.
"Nu am ratificat aceste documente şi nu considerăm că ne obligă la ceva", a reiterat luni liderul rus.