Salvamar român, erou în Italia după ce a salvat viaţa unui copil, resuscitându-l 12 minute

Un salvamar român, Alin, a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viaţa unui copil care risca să moară înecat. Resuscitarea a durat 12 minute lungi. „Mulţumesc Alin, eşti un salvamar erou”, a transmis mama copilului după ce acesta a fost externat din spital.

Imaginea articolului Salvamar român, erou în Italia după ce a salvat viaţa unui copil, resuscitându-l 12 minute

Foto: Corriere.it

Conform La Repubblica, intervenţia românului de 38 de ani asupra copilului de 12 ani care s-a simţit rău în mare, la Ostia, a fost salvatoare.

Alin, salvamar pe plaja „Bahia”, în cea mai populară zonă din Ostia, expert în curse cu obstacole precum „Spartan Race”, a retrăit momentele de sâmbăta trecută, când, dacă nu ar fi avut pregătirea pe care o are, copilul de 12 ani ar fi riscat probabil să nu se mai trezească.

Când l-am recuperat din apă, băiatul era inconştient. Aşa că am făcut resuscitarea oferită de protocolul BLS (Basic Life Support, procedura de prim-ajutor care include resuscitare cardiopulmonară şi o serie de alte acţiuni)”, spune Alin, adăugând: „Am făcut masaj cardiac şi respiraţie artificială în secvenţă, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul şi-a redeschis ochii, cu mama în lacrimi urlând de bucurie. Ulterior, a intervenit medicul de 118, iar băiatul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Roma <Bambin Gesù>”.

Intervenţia salvatorului a durat 12 minute foarte lungi

Salvamarul povesteşte că a fost apoi contactat de mama copilului, Olga, care i-a mulţumit, l-a asigurat că fiul ei este bine şi a fost externat.

Apoi mi-a promis că va veni pe plajă să-mi mulţumească personal. Astfel de salvări nu sunt, din fericire, foarte dese, dar când se întâmplă, nu trebuie să pierzi niciodată controlul şi să ştii exact ce acţiuni trebuie să faci. Şi aceasta este o sursă de mare satisfacţie personală şi profesională pentru mine”, a spus Alin, la rândul lui tată a doi copii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici