Schulz spune că va discuta cu premierul olandez despre site-ul PVV, deşi nu cunoaşte subiectul

Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat în plenul Legislativului european că va discuta pe tema site-ului PVV într-o întrevedere pe care o va avea cu premierul olandez la începutul lunii martie, el mărturisind însă că nu cunoaşte acest subiect decât din sesizările altor colegi.

263 afișări
Imaginea articolului Schulz spune că va discuta cu premierul olandez despre site-ul PVV, deşi nu cunoaşte subiectul

Schulz spune că va discuta cu premierul olandez despre site-ul PVV, deşi nu cunoaşte subiectul (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Intervenţia lui Martin Schulz a avut loc la începutul sesiunii plenare a PE, de la Strasbourg. Preşedintele Legislativului a făcut astfel două declaraţii la începutul sesiunii. Pe de-o parte, el a menţionat cazul unui jurnalist saudit condamnat la moarte pentru declaraţii făcute pe Twitter, sub acuzaţia de "blasfemie" şi a spus că nu va permite ca sentinţa împotriva acestuia să fie executată. Pe de altă parte, el a menţionat site-ul PVV, precizând însă că a aflat despre acest subiect de la colegi şi că nu s-a documentat personal.

"La sfârşit de săptămână şi astăzi, o serie dintre dumneavoastră m-aţi abordat pentru a mă exprima pe marginea site-ului PVV, pe care se pot formula plângeri la adresa muncitorilor. Comisarul Viviane Reding a adoptat deja o poziţie foarte critică pe marginea acestui site, spunând că suntem un continent deschis, unde cetăţenii pot circula şi munci liber oricând şi oriunde doresc. La cererea multor colegi - fără ca eu să fi văzut acest site şi fără să pot să comentez conţinutul acestuia - voi încerca să aflu mai multe informaţii şi să aduc subiectul în discuţie cu premierul olandez cu care am programată o întâlnire la începutul lunii martie. Şi împărtăşesc comentariile doamnei Reding", a spus Schulz.

Remarcile sale au fost urmate de comentarii ale mai multor eurodeputaţi. Astfel, Corien Wortmann-Kool, membră a grupului PPE dar şi a partidului olandez CDA - Christen-Democratisch Appèl, aflat ca partid minoritar în coaliţia de guvernare de la Haga - a anunţat deschiderea unui "site de solidaritate unde toţi cei care nu sunt de acord cu site-ul PVV îşi pot exprima opinia şi solidaritatea cu aceşti muncitori străini care de fapt fac o treabă bună în Olanda".

A luat ulterior cuvântul eurodeputatul italian Francesco Speroni, membru al partidului extremist Liga Nordului şi cunoscut pentru că a propus în urmă cu peste 6 ani "transferarea la Guantanamo" a eurodeputaţilor care tulbură desfăşurarea lucrărilor PE. El a spus că preşedintele Legislativului European ar trebui să respecte dreptul la opinie pentru toată lumea. "V-am auzit exprimându-vă împotriva cenzurării libertăţii de opinie a jurnalistului saudit. Se pare, în schimb, că încercaţi să cenzuraţi site-ul PVV. Dacă există libertate de opinie, atunci aceasta ar trebui să fie pentru toată lumea", i-a spus el lui Schulz.

Ultima care s-a exprimat pe tema site-ului PVV la începutul şedinţei de plen a fost Sophie In't Veld (D66, ALDE) care a spus că în opinia sa ar fi necesar ca Parlamentul European să adopte o poziţie oficială şi o declaraţie publică făţă de demersul regertabil al formaţiunii olandeze.

Aceste discuţii au fost urmate de dezbaterile pe subiectele aflate pe ordinea de zi. La final, în cadrul procedurii care permite europarlamentarilor să ia cuvântul pe orice temă doresc timp de un minut, subiectul a fost menţionat de eurodeputaţii PDL Marian-jean Marinescu şi Cristian Preda. precum şi de europarlamentarul PSD Ioan Enciu. Aceştia au criticat atitudinea Olandei pe mai multe teme, menţionând că Guvernul de la Haga blochează în mod injust aderarea României şi Bulgariei la Schengen, dar şi prelungirea restricţiilor impuse pe piaţa muncii.

Cristian Preda, care a vorbit despre "şantajul lui Wilders (Gert Wilders, liderul PVV - n.r.)" asupra Guvernului olandez, l-a criticat şi pe preşedintele PE, Martin Schulz, spunând că acesta a invocat faptul că nu s-a documentat cu privire la subiect şi nu a dorit adoptarea unei decizii. La rândul său, democrat-liberalul Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE, a criticat reacţia CE pe această temă, apreciind că a fost "simbolică", el cerând în schimb o acţiune fermă faţă de demersul PVV care "instigă la xenofobie şi rasism".

Ioan Enciu a acuzat Guvernul olandez de "ipocrizie" la adresa României şi a Bulgariei. El a mai spus că "nepăsarea Guvernului olandez este dovedită de faptul că acesta refuză să condamne campania rasistă a partenerilor extremişti din PVV care au ajuns sa dicteze politicile europene ale Olandei".

Premierul olandez, Mark Rutte, a refuzat luni să adopte o poziţie privind site-ul împotriva imigranţilor est-europeni lansat de partidul de extremă-dreapta PVV, precizând că "nu este site-ul Guvernului", relatează AFP.

"Nu vom adopta o poziţie, este vorba despre site-ul unui partid, nu de site-ul Guvernului", le-a declarat Mark Rutte jurnaliştilor, în timpul unei deplasări la Biezenmortel, în sudul Olandei.

Site-ul Partidului Libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders îndeamnă olandezii să semnaleze "dificultăţi" pe care le întâmpină din cauza afluxului de imigranţi din Europa de Est.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici