Şcolile de stat din Franţa refuză zeci de fete care poartă abaya

Ministrul francez al educaţiei a declarat că aproape 300 de eleve au mers luni la şcoală purtând abaya, interzisă în şcoli săptămâna trecută. Majoritatea fetelor a fost de acord să se schimbe în alte haine, altele însă au refuzat şi au fost trimise acasă.

1279 afișări
Imaginea articolului Şcolile de stat din Franţa refuză zeci de fete care poartă abaya

Sursa foto: Twitter

Potrivit cifrelor oficiale, 298 de fete - majoritatea în vârstă de 15 ani sau mai mult - s-au prezentat la şcoală în haina interzisă, potrivit BBC.

Conform instrucţiunilor stabilite de minister, a urmat în fiecare caz un dialog cu angajaţii şcolii.

Majoritatea fetelor a fost de acord să se îmbrace diferit şi a putut începe cursurile. Cu toate acestea, 67 de fete au refuzat să se conformeze şi au fost trimise acasă.

Va urma o perioadă suplimentară de dialog cu familiile lor. În caz de eşec, fetele vor fi excluse.

Având în vedere că 12 milioane de băieţi şi fete au început luni cursurile, astfel că, în opinia guvernului, cifrele arată că interdicţia a fost acceptată în general. Cu toate acestea, marţi este înaintată în instanţă o contestaţie legală din partea unui grup care îi reprezintă pe unii musulmani.

La sfârşitul lunii august, ministrul educaţiei a anunţat că, la începutul noului an şcolar, la 4 septembrie, în şcolile de stat din Franţa, elevelor li se va interzice să poarte abaya, o rochie purtată de unele femei în părţi ale lumii musulmane.

Franţa are o interdicţie strictă privind semnele religioase în şcolile de stat şi în clădirile guvernamentale, argumentând că acestea încalcă legile seculare.

Purtarea vălului a fost interzisă din 2004 în şcolile de stat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici