Scoţia vrea să ia propriile decizii în privinţa imigraţiei, pentru a accepta străini după Brexit: Nu este necesară o frontieră puternică cu Anglia

Scoţia ar putea încerca să obţină propriul control asupra imigraţiei în cadrul unui nou sistem de distribuire a atribuţiilor regionale după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă Michael Russel, ministrul scoţian pentru negocierile cu UE, citat de site-ul agenţiei Reuters.

1844 afișări
Imaginea articolului Scoţia vrea să ia propriile decizii în privinţa imigraţiei, pentru a accepta străini după Brexit: Nu este necesară o frontieră puternică cu Anglia

Scoţia vrea să ia propriile decizii în privinţa imigraţiei, pentru a accepta străini după Brexit

Marea Britanie a semnalat că va limita imigraţia din Uniunea Europeană după ieşirea din Blocul comunitar, dar Scoţia pledează pentru independenţă şi rămânerea în UE, având perspective economice şi demografice diferite.

"Teoretic, decizia privind libera circulaţie a persoanelor ar aparţine Guvernului naţiunii (scoţiene - n.red.) şi este foarte importantă pentru noi. Nu este necesară o frontieră puternică între Anglia şi Scoţia, trebuie doar să ne asigurăm că oamenii nu beneficiază de aceleaşi drepturi pe ambele teritorii", a argumentat Russell, un politician pro-UE, sugerând că ar vrea un acord în sensul descentralizării prin care Scoţia să primească imigranţi, fără ca aceştia să aibă drepturi similare în Anglia, Ţara Galilor ori Irlanda de Nord.

Scoţia a semnalat în mai multe rânduri că are nevoie de imigranţi pentru stimularea economiei şi pentru dezvoltarea zonelor rurale. Formaţiunea proindependenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP) a criticat Guvernul de la Londra pentru planul de limitare a imigraţiei.

Premierul britanic, Theresa May, pare să respingă iniţiativa de organizare a unui nou referendum proindependenţă în Scoţia, deşi naţionaliştii scoţieni au avertizat că, dacă le sunt ignorate solicitările privind rămânerea în UE, Marea Britanie s-ar putea destrăma.

Angus Robertson, vicepreşedintele Partidului Naţional Scoţian (SNP), a atras atenţia că Guvernul de la Londra nu poate ignora solicitările Scoţiei privind rămânerea în Uniunea Europeană. "Mesajul meu pentru premierul britanic este următorul: dacă veţi continua să ignoraţi voinţa clară a poporului Scoţiei, dacă veţi refuza să analizaţi modul în care am putea proteja locul Scoţiei în UE, atunci, să nu aveţi dubii, zilele dumneavoastră ca premier al Marii Britanii vor fi numărate", a declarat Angus Robertson, potrivit publicaţiei The Telegraph, subliniind că Scoţia intenţionează să rămână parte a Uniunii Europene şi sugerând destrămarea ţării.

Guvernul Scoţiei va anunţa sâptămâna viitoare un nou plan pentru organizarea unui referendum pe tema independenţei faţă de Marea Britanie, în contextul deciziei ţării de a părăsi Uniunea Europeană, a anunţat joi premierul Nicola Sturgeon. Şeful Guvernului scoţian a argumentat că "aripa de dreapta a Partidului Conservator este în ascensiune şi vrea să deturneze rezultatul referendumului" prin care s-a decis ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, existând riscul ca Londra să se îndrepte spre un "Brexit dur".

Însă Guvernul de la Londra pare să respingă iniţiativa. "A fost un referendum în anul 2014, (...) legal şi corect. Rezultatul a fost decisiv, iar ambele părţi au stabilit atunci să îl respecte. (...) Poporul scoţian a optat să rămână în Marea Britanie. Cred că trebuie să respectăm acea decizie şi să colaborăm constructiv asupra modului în care cele patru naţiuni (care formează Marea Britanie - n.red.) pot găsi împreună cel mai bun acord de a părăsi Uniunea Europeană", a reacţionat Biroul premierului Theresa May.

Marea Britanie este alcătuită din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum similar, dar ideea independenţei faţă de Marea Britanie a fost respinsă în raport de 55% la 45%.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici