- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (16.11.2024, 14:59)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Şeful ONU pentru climă le cere liderilor G20 să dea un impuls; discuţiile financiare întârzie
Şeful ONU pentru climă a cerut sâmbătă liderilor celor mai mari economii ale lumii să trimită un semnal de sprijin pentru eforturile de finanţare a schimbărilor climatice la nivel mondial, atunci când se vor întâlni la Rio de Janeiro săptămâna viitoare, scrie Reuters.
Urmărește
87 afișări
Şeful ONU pentru climă le cere liderilor G20 să dea un impuls; discuţiile financiare întârzie
Apelul, făcut într-o scrisoare adresată liderilor G20 de către secretarul executiv al Convenţiei-cadru a ONU privind schimbările climatice, Simon Stiell, vine în contextul în care negociatorii de la conferinţa COP29 de la Baku întâmpină dificultăţi în negocierile lor pentru un acord menit să majoreze fondurile pentru a face faţă efectelor tot mai grave ale încălzirii globale.
„Summitul de săptămâna viitoare trebuie să trimită semnale globale foarte clare”, a afirmat Stiell în scrisoare.
Acesta a afirmat că semnalul ar trebui să sprijine o creştere a subvenţiilor şi împrumuturilor, împreună cu reducerea datoriilor, astfel încât ţările vulnerabile „să nu fie constrânse de costurile serviciului datoriei care fac imposibile acţiuni mai îndrăzneţe în domeniul climei”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost inculpat de trădare. Yoon riscă închisoarea pe viață sau pedeapsa cu moartea
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Poliţia olandeză publică primele imagini cu hoţii artefactelor dacice de la Muzeul Drents
-
Ciolacu înfiinţează celulă de criză: Acest jaf trebuie soluţionat cu celeritate
Liderii de afaceri au preluat apelul lui Stiell, declarându-se îngrijoraţi de „lipsa de progrese şi de concentrare de la Baku”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe