Senatorii republicani acuză Rusia a încălcat tratatul START

Rusia a încălcat timp de mai mulţi ani Tratatul pentru reducerea arsenalului strategic (START), ce urmează să expire la 5 decembrie, avertizează republicanii din Senatul american, în timp ce administraţia încearcă să încheie un nou acord cu Moscova, relatează Washington Times în ediţia electronică.

17 afișări
Imaginea articolului Senatorii republicani acuză Rusia a încălcat tratatul START

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, inspectează motorul unei rachete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit senatorului de Arizona, Jon Kyl, crearea de către Rusia a unui nou tip de rachetă ES-24, cu focoase multiple, testat în mai 2007, încalcă actualul Tratat pentru reducerea arsenalului strategic (START), care va expira la 5 decembrie. Acuzaţiile senatorului privind încălcarea tratatului se bazează pe un raport anual prezentat Congresului în 2005 de Biroul de verificări al Departamentului de Stat.

"Dacă aşa stau lucrurile, ruşii au trişat - dacă nu litera acordului START, atunci spiritul acestuia", a precizat Kyl, care se îndoieşte de posibilitatea semnării unui nou tratat, dacă nici primul nu a fost respectat. Kyl doreşte de asemenea să ştie dacă Rusia a continuat să încalce prevederile acordului şi după 2005 şi dacă noul acord va fi supus aprobării de către Senat, conform Constituţiei.

Pe de altă parte, Rusia a cerut Statelor Unite să includă apărarea antirachetă şi sistemele convenţionale de atac în masă în noul acord, ceea ce Washingtonul a refuzat până în prezent.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, P.J. Crowley a declarat că "această administraţie încearcă să finalizeze raportul privind respectarea START pe 2009, cuprinzând informaţii din 2006, 2007, 2008 şi 2009, când nu s-au făcut asemenea rapoarte". "Vom informa desigur Senatul atunci când acesta va fi gata", a precizat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici