Prima pagină » Știri externe » Silvio Berlusconi consideră că cine votează cu opoziţia „nu are creier”

Silvio Berlusconi consideră că cine votează cu opoziţia „nu are creier”

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a criticat dur partidele de stânga şi simpatizanţii acestora, afirmând că cine votează cu ei "nu are creier", cu trei zile înainte de turul doi al alegerilor municipale, informează AFP.
26 mai 2011, 12:43, Știri externe

„Cred că Giuliano Pisapia, candidatul stângii pentru postul de primar în Milano, şi Luigi de Magistris, candidatul stângii la Neapole, nu vor reuşi să câştige dacă alegătorii vor vota fără să lase creierele acasă”, a declarat Berlusconi.

Candidatul stângii la Milano, Giuliano Pisapia, este creditat cu 48 la sută din voturi, comparativ cu 41,6 la sută, cât ar obţine candidata PdL, Letizia Moratti.

Al doilea tur de scrutin este programat pe 29 şi 30 mai.

La Neapole, stânga pare să fie pe locul al doilea în preferinţele alegătorilor.

„Nu cred că există vreo persoană cu capul pe umeri care să voteze cu de Magistris. Oricine votează cu el trebuie să se întoarcă acasă, să privească în oglindă şi să spună «sunt o persoană fără creier»”, a continuat Silvio Berlusconi.

Luni, premierul acuzase stânga că vrea să transforme oraşul Milano, considerat capitala economică a ţării şi principala miză a scrutinului local, în „oraş islamic plin de ţigani”.