Sondaj. Încrederea în Biden este în cădere. Retragerea din Afganistan şi noul val de COVID-19 au măcinat procentele preşedintelui SUA

  • Un sondaj NBC News publicat duminică arată că doar 49% dintre adulţii chestionaţi din SUA declară că sunt de acord cu munca pe care Biden o face ca preşedinte, în timp ce 48% dezaprobă.
  • Rata de aprobare de 49% reprezintă o scădere de peste patru puncte procentuale comparativ cu un sondaj anterior realizat de NBC News în aprilie. Procentul personelor care dezaprobă politicile lui Biden a crescut cu nouă puncte procentuale faţă de acelaşi sondaj din aprilie.
  • Încredere de care se bucura Biden a avut de suferit ca urmare a modului în care a fost efectuată retragerea trupelor americane din Afganistan şi a creşterii numărului de cazurile Covid-19.
1823 afișări
Imaginea articolului Sondaj. Încrederea în Biden este în cădere. Retragerea din Afganistan şi noul val de COVID-19 au măcinat procentele preşedintelui SUA

Sondaj. Încrederea în Biden este în cădere. Retragerea din Afganistan şi noul val de COVID-19 au măcinat procentele preşedintelui SUA

Marea majoritate a celor chestionaţi declară că dezaprobă modul în care Biden gestionează situaţia actuală din Afganistan. Retragerea, care a părut haotică în ochii publicului, a adus la o scădere semnificativă a încrederii în felul în care Biden gestionează problema. Doar 25% din cei chestionaţi consideră că Biden a gestionat bine criza.

Creştere recentă a numărului de cazuri de coronavirus în SUA a avut şi ea un impact semnificativ asupra încrederii de care se bucura Biden.

Dintre cei chestionaţi, 53% declară că sunt de acord cu modul în care preşedintele gestionează pandemia. Aceasta reprezintă o scădere de 16 puncte procentuale comparativ cu un sondaj din aprilie. Peste 40% dintre participanţii la sondaj declară că dezaprobă modul în care Biden a tratat pandemia de coronavirus.

Sondajul are o marjă de eroare de plus/ minus 3,10% şi a avut loc în perioada 14 - 17 august.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici