Bariera dintre specii, în dezechilibru din cauza activităţii umane: 800.000 de virusuri de origine animală se pot răspândi în lume

  • Peste 800.000 de virusuri pot trece de la animal la om
  • Pierderea biodiversităţii este principala cauză a pandemiilor
  • Activitatea umană, principalul factor declanşator al pandemiilor
2311 afişări
Imaginea articolului Bariera dintre specii, în dezechilibru din cauza activităţii umane: 800.000 de virusuri de origine animală se pot răspândi în lume

Coronavirusul SARS-CoV-2, care ne-a schimbat vieţile în ultimul an, este un virus de origine animală.

Virusurile, microbii şi paraziţii trec bariera speciilor şi infectează oamenii. 60% din bolile care există în acest moment în lume sunt de origine animală. Iar pentru bolile emergente, procentul ajunge la 75%.

Nici până acum nu s-a stabilit clar modul în care virusul SARS-CoV-2 a trecut de la animal la om, dar se ştie că pangolinul, un animal din Asia, poate fi purtător.

Sunt 800.000 de virusuri care pot ajunge la animal la om.

  • În 2003, prima epidemie de coronavirus, cea cu SARS-CoV-1, virusul a apărut tot în Asia, provocând panică în întreaga lume. Din fericire, atunci virusul a fost controlat. 
  • În 2009-2010, din Mexic a pornit o epidemie de gripă, numită porcină, care a fost trecută de OMS la rangul de pandemie. Noi focare izbucnesc, din când în când, în diverse colţuri ale lumii.
  • Un alt coronavirus, MERS, pleca în 2013 din Arabia Saudită de la cămile şi se răspândea pe întregul continent. Din fericire, şi acesta a fost stăpânit. 
  • În 2013, în Polinezia şi în 2015, în Brazilia, virusul Zika, transmis de ţânţari, făcea ravagii. 
  • Iar în 2014, Africa de Vest cunoştea cea mai mare epidemie de Ebola pe care o înregistrase vreodată, deşi virusul era cunoscut încă din 1976.

Activitatea umană, factorul care accelerează răspândirea virusurilor de la animale la oameni

Specialiştii în probleme de mediu ai Platformei Interguvernamentale pentru Biodiversitate şi Ecosisteme din Franţa spun că această răspândire a virusurilor de la animale la om se întâmplă din cauza intensificării activităţii oamenilor.

Intensificarea agriculturii, comerţul, producţia şi consumul cresc contactul dintre fauna sălbatică, animalele domestice, agenţii patogeni şi oameni.

Mai mult, odată cu mondializarea, microbii circulă pe roţile avioanelor, în bagajele călătorilor sau în calele avioanlelor.

Activităţile oamenilor sunt factorul care declanşează pandemiile, care riscă să se înmulţească în viitor. 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici