Statele Unite, favorabile unei reintegrări a talibanilor în societatea afgană

Comandantul forţelor americane în Afganistan, generalul Stanley McChrystal, s-a declarat marţi favorabil unei reintegrări a insurgenţilor talibani în cadrul societăţii afgane, în contextul unui proces de reconciliere, aşa cum a propus preşedintele Hamid Karzai.

16 afișări
Imaginea articolului Statele Unite, favorabile unei reintegrări a talibanilor în societatea afgană

Statele Unite, favorabile unei reintegrări a talibanilor în societatea afgană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aş fi favorabil unei reintegrări a combatanţilor (talibani) şi a comandanţilor de grad mai mic în cadrul procesului politic afgan, respectând Constituţia afgană", a spus generalul, care conduce de asemenea forţa internaţională a NATO în Afganistan (ISAF), pentru postul public de radio american NPR.

"Pentru cei mai înalţi oficiali, depinde de (Karzai)", a adăugat generalul, care vorbea de la Kabul.

Hamid Karzai, care conduce ţara după căderea talibanilor şi este considerat favorit la alegerile prezidenţiale de la 20 august, îi invită de mai mulţi ani fără succes pe insurgenţi - talibani şi alte grupări rebele - să depună armele şi să accepte Constituţia afgană adoptată după 2001.

Karzai vorbeşte "de talibanul obişnuit care este un afgan". "În opinia noastră, talibanul obişnuit luptă relativ aproape de locuinţa sa. În opinia noastră, talibanul obişnuit este plătit pentru munca sa, el nu acţionează din ideologie, nu este motivat de o mişcare naţionalistă oarecare destinată eliberării ţării sale", a explicat McChrystal.

În legătură cu organizarea alegerilor, generalul american s-a declarat convins că situaţia pe teren oferă posibilitatea afganilor să vină la urne, inclusiv în provincia Helmand, unde insurgenţii sunt foarte activi.

Potrivit acestuia, "marea majoritate a alegătorilor din Helmand vor avea posibilitatea să voteze".

Întrebat în legătură cu declaraţiile sale redate cu o zi înainte de cotidianul Wall Street Journal, prin care sugera că talibanii au obţinut avantajul în ţară, generalul a răspuns: "Vom câştiga. Talibanii nu vor câştiga. Dar va trebui să facem faţă unor zile bune şi rele, unor luni bune şi rele".

El nu a exclus solicitarea unor trupe suplimentare preşedintelui american Barack Obama, în contextul depunerii raportului său de luna viitoare pe tema efortului de război, dar s-a declarat înainte de toate favorabil unei creşteri a efectivelor armatei afgane.

"Ideea că nu există armată naţională afgană este inexactă. Sunt ei atât de numeroşi pe cât ne dorim? Nu. Armata naţională afgană este încă în plină crştere", a spus el.

Karzai a declarat luni că va dubla efectivele forţelor de securitate în cinci ani, dacă este reales, mărind "efectivele armatei naţionale afgane de la 130.000 la 260.000 de persoane, şi ale forţelor de poliţie de la 80.000 la 160.000 de persoane".

Peste 100.000 de militari străini sunt staţionaţi în ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici