Statele Unite vor retrage 2.000 de militari din Irak

Aproximativ 2.000 de militari americani vor fi retraşi din Irak în cadrul planului de reducere a efectivelor americane, a anunţat joi armata americană.

8 afișări
Imaginea articolului Statele Unite vor retrage 2.000 de militari din Irak

Statele Unite vor retrage 2.000 de militari din Irak

Divizia aeropurtată 82 a Brigăzii a II-a a fost trimisă în Irak anul trecut, când efectivele au fost suplimentate cu 30.000 de militari pentru a stopa violenţele interconfesionale dintre şiiţi şi sunniţi.

"Ei vor părăsi Irakul şi nu vor fi înlocuiţi", a anunţat joi locotenentul Steve Stover, purtătorul de cuvânt al armatei americane.

După suplimentarea efectivelor, violenţele din Irak s-au redus cu 60 la sută, asfel că generalul David Petraeus, comandantul forţelor americane din Irak, anunţa că cinci din cele 20 de brigăzi vor fi retrase până în iulie 2008.

În prezent, în Irak există 150.000 de militari americani, 34.500 fiind staţionaţi la Bagdad. Numărul acestora ar putea scădea cu 20.000.

În noiembrie 2007, a fost retrasă prima brigadă, care avea 3.000 de militari.

Stover a precizat că 2.000 de militari din Brigada a II-a (desfăşurată la nord-est de Bagdad) vor reveni în Statele Unite.

Din motive operaţionale, oficialul militar nu a precizat cum va fi compensată retragerea efectivelor. Stover a explicat că există planuri de retragere şi a altei brigăzi din zona Bagdadului.

"Planurile sunt în curs de aplicare. Intenţia armatei americane este să nu cedeze nicio parte a oraşului pentru care militarii noştri au plătit un preţ mare", afirmă Stover.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici