SUA anunţă noi măsuri împotriva imigraţiei ilegale

Oficialii americani au anunţat că vor impune noi măsuri pentru a-i împiedica pe contractorii federali să angajeze imigranţi ilegali.

49 afișări
Imaginea articolului SUA anunţă noi măsuri împotriva imigraţiei ilegale

SUA anunţă noi măsuri împotriva imigraţiei ilegale

În cursul acestui an electoral, administraţia republicană a lui George W. Bush a anunţat că eforturile de control înregistrează progrese. Oficialii americani au adăugat însă că este necesară o strategie pentru a asigura numărul suficient de imigranţi înalt calificaţi, dar şi slab calificaţi, pentru domeniul agricol.

"Pur şi simplu nu avem suficienţi muncitori străini în nici unul dintre aceste sectoare", a declarat secretarul pentru Comerţ, Carlos Gutierrez, într-o conferinţă de presă comună cu secretarul pentru Securitate Internă, Michael Chertoff.

Administraţia a impus un pachet de măsuri administrative şi a dezvoltat planurile de construire a unor bariere de 1.070 de kilometri, de-a lungul graniţei de 3.200 de kilometri cu Mexicul.

Chertoff a precizat că administraţia a decis să contracteze compania Boeing pentru a construi două secţiuni ale unui gard bazat pe un sistem de securitate de înaltă tehnologie în Arizona. Noile secţiuni reprezintă o "configuraţie operaţională" a "gardului virtual" de 45 de kilometri, construit de Boeing şi testat anterior, a explicat Chertoff.

Acesta ar include posturi de control fixe, radare şi senzori tereştri, camere de supraveghere cu telecomandă şi un sistem de comunicare între agenţi. Oficialii intenţionează să amplaseze această tehnologie şi la graniţele cu alte state.

Mai mulţi republicani l-au criticat pe candidatul republican la Casa Albă, John McCain, pentru că nu a adoptat o atitudine suficient de dură împotriva imigraţiei ilegale. Candidatul democrat Barack Obama a cerut mai multe oportunităţi pentru imigranţii ilegali, inclusiv pentru obţinerea cetăţeniei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici