Prima pagină » Știri externe » SUA nu vor transfera noi deţinuţi de la Guantanamo către Yemen

SUA nu vor transfera noi deţinuţi de la Guantanamo către Yemen

Casa Albă a anunţat marţi că a hotărât să nu mai transfere deţinuţi de la Guantanamo către Yemen pentru moment, în urma tentativei de atentat de la 25 decembrie la bordul unui avion american, care ar fi fost planificat în această ţară.
SUA nu vor transfera noi deţinuţi de la Guantanamo către Yemen
06 ian. 2010, 08:15, Știri externe

„Chiar dacă rămânem hotărâţi să închidem centrul de detenţie, am conchis că, la ora actuală, alte transferuri către Yemen nu ar fi o idee bună„, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, într-o conferinţă.

„Nu vom trimite şi alte persoane în Yemen„, a adăugat Gibbs, în contextul în care administraţiei preşedintelui Barack Obama i s-a cerut, atât de către adversarii politici, cât şi de către aleşi din tabăra democrată, să nu trimită deţinuţi yemeniţi de la Guantanamo în ţara lor, de teamă ca aceştia să nu revină la activităţi extremiste.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a contrazis afirmaţiile făcute duminică de consilierul lui Obama pentru probleme antiteroriste, John Brennan, care a spus, din contră, că din aproximativ 91 de yemeniţi care se află în prezent la închisoarea de la Gunatanamo, cei care au fost achitaţi de orice acuzaţie de terorism vor continua să fie trimişi în ţara lor.

Centrul pentru Drepturi Constituţionale (CCR), care coordonează sute de avocaţi voluntari ai deţinuţilor de la Guantanamo, şi-a exprimat, într-un comunicat, regretul faţă de faptul că această decizie are la bază „încă o dată, politica şi nu faptele”.

„Mulţi vor începe al nouălea an” în centrul de detenţie deschis de fostul preşedinte american George W. Bush, la 11 ianuarie 2002, în cadrul unei baze navale americane din Cuba, a declarat organizaţia, considerând „important să amintească că marea majoritate a bărbaţilor deţinuţi la Guantanamo nu ar fi trebuit să fie niciodată arestaţi”.

„Arhivele militare însele arată că majoritatea deţinuţilor de la Guantanamo nu au nicio legătură cu terorismul”, a adăugat CCR.