SUA vor să respingă cererile de azil ale imigranţilor intraţi în mod ilegal în ţară

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că intenţionează să emită un ordin executiv prin care cererile de azil ale imigranţilor care au intrat în mod ilegal în Statele Unite să fie respinse, relatează site-ul agenţiei Dpa.

631 afișări
Imaginea articolului SUA vor să respingă cererile de azil ale imigranţilor intraţi în mod ilegal în ţară

SUA vor să respingă cererile de azil ale imigranţilor intraţi în mod ilegal în ţară

"Migranţii care cer azil vor trebui să se prezinte în mod legal într-un punct de intrare", a declarat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a anunţat că un ordin executiv în acest sens va fi emis în curând.

"Cei care ne încalcă legile şi intră în mod ilegal nu vor mai putea folosi pretenţii nefondate pentru a obţine acces automat în ţara noastră", a declarat preşedintele SUA.

Joi, acesta a distribuit pe pagina sa de Twitter un videoclip prin care pretinde că în grupul de imigranţi care încearcă să intre în SUA din Mexic se numără şi criminali.

"Este îngrozitor ce fac democraţii în ţara noastră. Votaţi republicanii acum!" a mai declarat Trump pe platforma de microblogging Twitter.

Liderul de la Casa Albă a anunţat miercuri că ar putea trimite până la 15.000 de militari la graniţa Statelor Unite cu Mexic, pentru a opri trecerea unui grup mare de imigranţi latino-americani.

În cadrul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump a promis că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici