Suspecţii Al-Qaida arestaţi în Spania planificau un atentat în Gibraltar

Cei trei bărbaţi suspectaţi că fac parte din Al-Qaida care au fost arestaţi săptămâna trecută în Spania planificau un atentat împotriva unui centru comercial din Gibraltar, în timpul Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, potrivit presei spaniole.

240 afișări
Imaginea articolului Suspecţii Al-Qaida arestaţi în Spania planificau un atentat în Gibraltar

Suspecţii Al-Qaida arestaţi în Spania planificau un atentat în Gibraltar

Poliţia a descoperit la domiciliul unuia dintre suspecţi, turcul Cengiz Yalcin, în oraşul spaniol La Linea de Concepcion situat în apropiere de teritoriul britanic Gibraltar, o înregistrare video în care acesta apare pilotând un avion teleghidat, potrivit unei ştiri publicate în ediţia online a cotidianului spaniol El Pais, care citează surse din domeniul luptei împotriva terorismului.

"La un moment dat, avionul a coborât şi a depus un pachet. La sol, Yalcin se bucura de realizarea sa", scrie ziarul.

Poliţia crede că grupul celor trei pregătea un atentat cu ajutorul unui avion teleghidat, care urma să introducă şi lase explozivi într-un centru comercial situat pe teritoriul britanic, în cursul JO care se desfăşoară la Londra până pe 12 august, au anunţat televiziunea publică şi alte publicaţii spaniole.

Niciun oficial din cadrul Ministerului spaniol de Interne nu a putut fi contactat pentru a confirma aceste informaţii.

Cengiz Yalcin a fost arestat joi, la domiciliul său, în La Linea de Concepcion. Ceilalţi doi suspecţi, ceceni, au fost arestaţi în apropierea oraşului Ciudad Real, în centrul Spaniei, în timp ce se îndreptau spre oraşul Irun, în nord, în apropiere de frontiera cu Franţa.

La domiciliul suspectului turc, poliţiştii au găsit o cantitate importantă de explozivi. Vineri, un judecător spaniol l-a inculpat pentru "posesie de substanţe explozive şi dispozitive cu destinaţie teroristă", trimiţându-l la închisoare.

Duminică, judecătorul i-a plasat în detenţie şi pe ceilalţi doi suspecţi, Eldar Magomedov şi Mohamed Ankari Adamov, pentru apartenenţă la o grupare teroristă şi posesie de material folosit la fabricarea unei bombe.

Potrivit documentelor judiciare, magistratul şi-a bazat decizia pe informaţii furnizate de către justiţiile americană şi franceză, de către autorităţile ruse şi de către poliţia din Gibraltar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici