Sute de persoane din toată lumea au cumpărat o substanţă periculoasă de la un canadian. Zeci au murit

Sute de persoane cu tendinţe sinucigaşe din toată lumea au cumpărat o substanţă chimică periculoasă de la un canadian. Autorităţile fac anchete şi se tem că ar putea fi numeroase victime.

1806 afișări
Imaginea articolului Sute de persoane din toată lumea au cumpărat o substanţă periculoasă de la un canadian. Zeci au murit

Sursa foto: Twitter

Kenneth Law, un canadian în vârstă de 57 de ani, este suspectat că ar fi trimis peste 1.200 de pachete cu substanţe chimice periculoase către persoane vulnerabile din 40 de ţări, potrivit Sky News.

O anchetă a fost lansată în legătură cu moartea a 88 de persoane din Marea Britanie care au cumpărat substanţe de pe site-uri canadiene destinate persoanelor cu tendinţe sinucigaşe.

Law a fost arestat încă din luna mai fiind acuzat în Ontario de consiliere şi ajutor la sinucidere. Ulterior, ancheta s-a extins, iar National Crime Agency (NCA) din Marea Britanie a dezvăluit că a identificat 232 de persoane din Regatul Unit care timp de doi ani, până în apriie 2023, au cumpărat articole de pe site-urile canadiene. Dintre acestea, 88 au murit, susţin britanicii. Ancheta va stabili dacă există o legătură între substanţele oferite de canadian şi decese.

Poliţia din Ontario a stabilit că este vorba despre „o substanţă albă, cristalină", folosită uneori în procesarea alimentelor, care „reduce nivelul de oxigen, afectează respiraţia şi poate duce la deces" dacă este consumată în cantităţi mari.

Investigaţii se desfăşoară şi în alte ţări precum SUA, Italia, Australia şi Noua Zeelandă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici