Sute de studenţi din Belarus au prorestat împotriva lui Lukaşenko în prima zi a noului an universitar: Acesta este oraşul nostru

  • Sute de studenţi din Belarus au mărşăluit la Minsk marţi, 1 septembrie, în ziua începerii anului şcolar şi universitar.
  • Ei denunţă puterea autoritară a preşedintelui Alexandr Lukaşenko.
  • Evenimentul organizat pe 1 septembrie, tradiţionala zi de întoarcere la şcoală în toată fosta URSS, a reunit studenţi de la mai multe universităţi din Minsk.
242 afișări
Imaginea articolului Sute de studenţi din Belarus au prorestat împotriva lui Lukaşenko în prima zi a noului an universitar: Acesta este oraşul nostru

Profimedia

Câteva sute de studenţi din Belarus au mărşăluit la Minsk marţi, 1 septembrie, în ziua începerii anului şcolar şi universitar, pentru a denunţa puterea autoritară a preşedintelui Alexandr Lukaşenko, care se confruntă de aproape o lună cu o mişcare de contestare fără precedent, notează Le Figaro.
 
Agenţi ai forţelor anti-revoltă au arestat în jur de zece dintre studenţi, în timp ce aceştia încercau să formeze un lanţ uman în centrul capitalei fostei republici sovietice. ”Fascişti”, ”Acesta este oraşul nostru”, ”Credem în el, putem, vom ajunge acolo,” au scandat studenţii. 
 
Acest eveniment, organizat pe 1 septembrie, tradiţionala zi de întoarcere la şcoală în toată fosta URSS, a reunit studenţi de la mai multe universităţi din Minsk.
 
Tinerii din Belarus reprezintă unul dintre pilonii mobilizării împotriva lui Alexandr Lukaşenko, de la realegerea sa, considerată fraudulosă de oponenţii săi, la 9 august. 
 
Scrutinul a declanşat un val de proteste fără precedent împotriva liderului, aflat la putere din 1994, care a culminat cu demonstraţii care au adunat aproximativ 100.000 de oameni doar în Minsk.
 
Autorităţile au respins orice dialog cu opoziţia şi au arestat numeroşi politicieni, protestatari şi jurnalişti. Alexandr Lukaşenko a propus până acum doar un proiect vag de reformă constituţională pentru a ieşi din criză, calificând în acelaşi timp manifestanţii drept „şobolani” care defilează cu arme automate în faţa forţelor anti-revoltă. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici