Taifunul Neoguri se îndreaptă spre Tokyo

Centrul taifunului Neoguri, precedat de mai multe zile de ploi torenţiale, s-a abătut joi asupra principalelor insule din arhipelagul nipon şi spre îndreaptă spre capitala Tokyo, unde au fost deja înregistrate precipitaţii intense.

106 afişări
Imaginea articolului Taifunul Neoguri se îndreaptă spre Tokyo

Taifunul Neoguri se îndreaptă spre Tokyo (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Taifunul a ajuns înainte de ora locală 07.00 (joi, ora României 01.00) în prefectura Kagoshima din insula Kyushu, la aproape 1.000 de kilometri sud-vest de capitală", a precizat un purtător de cuvânt al agenţiei nipone de meteorologie.

La ora locală 19.00 (09.00, ora României), taifunul Neoguri, cu o intensitate scăzută, a ajuns în sudul insulei Honshu, unde se află oraşele Osaka, Nagoya şi Tokyo, au precizat autorităţile nipone.

Capitala Tokyo se află sub alertă, iar ploi torenţiale însoţite de rafale puternice de vânt au fost deja înregistrate în oraş.

Regiunile din sudul, vestul şi nordul Japoniei sunt vizate de alerte de furtună însoţite de ploi, rafale puternice de vânt, tornade şi valuri înalte, odată cu trecerea taifunului Neoguri.

De asemenea, ploi torenţiale şi rafale de vânt puternice ameninţă şi regiunea Fukushima, unde se afla centrala nucleară avariată în urma valurilor tsunami din 11 martie. Măsuri speciale au fost luate la Fukushima pentru a evita eventualii defecţiuni la echipamente, a anunţat compania Tokyo Electric Power (Tepco).

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 50 au fost rănite după trecerea taifunului prin zone extinse din arhipelagul nipon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici