Tamás Sulyok a fost desemnat noul preşedinte al Ungariei / Iohannis îi transmite felicitări

Şeful Curţii Constituţionale a Ungariei, Tamás Sulyok, a fost desemnat noul preşedinte al ţării, după ce un scandal de abuz asupra copiilor a dus la demisia lui Katalin Novak în această lună şi a ameninţat să afecteze sprijinul pentru premierul Viktor Orban, notează Bloomberg.

1322 afișări
Imaginea articolului Tamás Sulyok a fost desemnat noul preşedinte al Ungariei / Iohannis îi transmite felicitări

Tamás Sulyok a fost desemnat noul preşedinte al Ungariei. Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Tamás Sulyok, un jurist în vârstă de 67 de ani care a condus o instanţă supremă extrem de politizată sub conducerea lui Orban, îi va succeda lui Katalin Novak, prima femeie preşedinte al Ungariei, care a demisionat la 10 februarie, în urma consecinţelor graţierii unui bărbat implicat într-un caz de abuz sexual asupra unui copil, potrivit sursei citate.

Tamás Sulyok a fost ales pentru un mandat de cinci ani, cu sprijinul legislatorilor din partidul de guvernământ al lui Orban, care are o majoritate covârşitoare, notează Reuters.

,,Doar ca avocat, dar şi ca preşedinte al Republicii, pot servi cel mai bine bine binele public şi pot susţine unitatea naţiunii prin susţinerea valorilor fundamentale ale legii", a declarat Sulyok într-o declaraţie după numirea sa.

Sulyok este preşedinte al instanţei supreme din Ungaria din 2016, mandat pe care l-a primit şi cu sprijinul parlamentarilor din partidul de guvernământ Fidesz.

Este aşteptat ca Sulyok să preia această funcţie pe data de 5 martie, relevă sursa menţionată anterior.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe noul preşedinte al Ungariei, printr-o postare publicată pe platforma X. ,,Felicitări lui Tamás Sulyok pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Ungariei. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună în beneficiul popoarelor noastre, pe baza Parteneriatului Strategic dintre România şi Ungaria.", se arată în mesajul preşedintelui Iohannis. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici