Theresa May se va confrunta cu o moţiune de DEMITERE/ Ministru britanic: Marea Britanie va amâna BREXIT dacă pierde votul de încredere

Prim-ministrul britanic Theresa May se va confrunta miercuri cu un vot de neîncredere din partea parlamentarilor, în contextul nemulţumirilor legate de acordul pentru Brexit negociat cu oficialii Uniunii Europene, relatează BBC.

2624 afișări
Imaginea articolului Theresa May se va confrunta cu o moţiune de DEMITERE/ Ministru britanic: Marea Britanie va amâna BREXIT dacă pierde votul de încredere

BREAKING Theresa May se va confrunta cu o moţiune de DEMITERE în parlamentul britanic

Parlamentarii conservatori vor vota în intervalul orar 18.00-20.00 (20.00-22.00, ora României).

Procedura a fost declanşată după ce 48 de parlamentari au înaintat scrisori privind neîncrederea în prim-ministru.

Theresa May, care a preluat funcţia de prim-ministru în 2016, la scurt timp după referendumul prin care s-a decis ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a fost criticată dur pentru acordul negociat cu Blocul comunitar.

Momentan nu se ştie cât de repede va fi anunţat rezultatul votului, dar May are nevoie să obţină majoritatea voturilor în favoarea ei pentru a câştiga. Dacă va reuşi să obţină încrederea parlamentarilor în votul de miercuri, nu se va mai putea înainta o moţiune împotriva ei pentru un an.

Dacă va pierde încrederea parlamentarilor, se va organiza un concurs în cadrul Partidului Conservator, la care actualul prim-ministru nu va putea participa.

Ministru britanic: Marea Britanie va amâna Brexit dacă Theresa May pierde votul de încredere

Marea Britanie va fi nevoită să amâne ieşirea din Uniunea Europeană dacă prim-ministrul Theresa May pierde votul de încredere miercuri seară, a declarat David Gauke, ministrul britanic pentru Justiţie.

„Din moment ce Theresa May a negociat acordul cu Uniunea Europeană, cred că este inevitabilă amânarea ieşirii din UE dacă va pierde votul de încredere în această seară”, a declarat Gauke.

„Nu cred că vom părăsi Uniunea Europeană în data de 29 martie”, a adăugat ministrul.

Prim-ministrul britanic Theresa May se va confrunta miercuri cu un vot de neîncredere din partea parlamentarilor, în contextul nemulţumirilor legate de acordul pentru Brexit negociat cu oficialii Uniunii Europene. Parlamentarii conservatori vor vota în intervalul orar 18.00-20.00 (20.00-22.00, ora României).

Theresa May transmite că va lupta pentru obţinerea votului de încredere

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat că va face tot posibilul să obţină votul de încredere din partea parlamentarilor conservatori miercuri seară, după ce a fost înaintată o moţiune de demitere împotriva sa, relatează BBC.

„Alegerile pentru un nou lider nu vor schimba principiile fundamentale ale Acordului negociat. Săptămâni întregi petrecute destrămându-ne vor crea doar mai multă divizare, în momentul în care cel mai important este să rămânem uniţi pentru a ajuta ţara”, a declarat May

Prim-ministrul britanic şi-a anulat o vizită oficială la Dublin, programată pentru miercuri, în cadrul căreia urma să discute despre Acordul pentru Brexit. May a transmis că va rămâne în ţară pentru a-şi „susţine cauza”.

„Rămân decisă să termin mandatul”, a menţionat Theresa May.

„O schimbare în conducerea Partidului Conservator în momentul acesta va fi un risc pentru viitorul ţării. Noul lider nu va avea timp să renegocieze, aşadar prima decizie pe care o va lua va fi să amâne sau să anuleze ieşirea Marii Britanii din UE”, a declarat May.

„Voi contesta votul de neîncredere cu orice preţ”, a adăugat prim-ministrul.

Theresa May a anunţat că a anulat o întâlnire programată miercuri cu miniştrii din cabinetul său, pentru a se concentra pe problema votului de neîncredere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici