Tony Blair, surprins fără bilet în tren

Fostul premier britanic Tony Blair a fost surprins fără bilet în trenul care face legătura între Londra şi aeroportul Heathrow, însă controlorii l-au scutit de taxa de călătorie în valoare de 24,5 lire sterline (30 de euro), relatează Daily Mail în ediţia online.

10 afișări
Imaginea articolului Tony Blair, surprins fără bilet în tren

Tony Blair, surprins fără bilet în tren

După retragerea din funcţia de prim-ministru, Tony Blair a câştigat aproximativ 500.000 de lire sterline din discursuri şi activităţi de consultanţă.

Cu toate acestea, când controlorii i-au cerut să plătească biletul pentru trenul Heathrow Express, fostul premier a fost nevoit să admită că nu are bani la el şi nici carduri. În această situaţie, controlorii l-au scutit pe Blair de plata biletului, deşi un membru al personalului de securitate care îl însoţea s-a oferit să plătească.

Tony Blair se îndrepta luni spre aeroportul Heathrow înaintea unei deplasări la Washington, unde va rosti un discurs.

Călătorii care se deplasează la Heathrow pot cumpăra bilete înainte de urcarea în tren şi chiar în vagoane.

Ceilalţi călători sunt nemulţumiţi că Tony Blair a fost scutit de plata biletului. "Ar trebui tratat la fel ca orice alt cetăţean", declară Sarah Tucker, în vârstă de 33 de ani.

"Sunt surprinsă că nu a luat un taxi, aşa cum fac ceilalţi oameni bogaţi. Cred că ar trebui să i se trimită factura acasă", spune o altă femeie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici