Trei persoane, probabil de origine română, inculpate în SUA pentru fraude

Patru persoane, dintre care trei sunt probabil de origine română, au fost inculpate vineri în Statele Unite pentru fraude cu carduri bancare, riscând pedepse de până la 15 ani de închisoare dacă vor fi găsite vinovate, se arată într-un comunicat al Departamentului de Justiţie american.

99 afișări
Imaginea articolului Trei persoane, probabil de origine română, inculpate în SUA pentru fraude

Trei persoane, probabil de origine română, inculpate în SUA pentru fraude (Imagine: Mediafax Foto)

Vittorio Tarantino, cunoscut şi ca Feruccio Romagnioli, în vârstă de 32 de ani, din Sunny Isles Beach, Alexandru Dragomir, de 28 de ani, din Hallandale, Iosif Rauca (35 de ani), din Boca Raton, şi Gabriel Mircea Staicu, cunoscut drept Gaby (41 de ani), din Boca Raton, au fost inculpaţi vineri, la Fort Lauderdale, pentru conspiraţie în vederea comiterii de fraude cu carduri de credit, deţinere de dispozitiv pentru copierea datelor electronice, deţinerea a 15 sau mai multe numere de cărţi de debit furate, utilizarea neautorizată a dispozitivelor electronice, pe o perioadă de un an, pentru a obţine 1.000 de dolari sau mai mult, şi furt agravat de identitate.

Acuzaţii au fost arestaţi la 17 aprilie, în baza unei plângeri anterioare. În cursul audierii de vineri, instanţa a stabilit o garanţie de 250.000 de dolari pentru Tarantino şi Staicu, dar nici unul nu a depus suma, astfel că rămân în detenţie. Dragomir şi Staicu au primit ordin să rămână în detenţie în aşteptarea procesului.

Conform actului de acuzare, inculpaţii şi complicii lor au realizat dispozitive de "skimming", care reţin informaţia stocată pe banda magnetică a cardurilor de debit atunci când sunt introduse în bancomate, în comitatele Broward, Palm Beach şi Miami-Dade. Dispozitivele şi camere video ascunse înregistrau codurile PIN ale utilizatorilor de bancomate, apoi îndepărtau dispozitivele şi descărcau informaţiile înregistrate. Ulterior, creau carduri de debit false pe care le utilizau împreună cu codurile PIN ale clienţilor pentru a retrage bani din conturile acestora.

Acuzaţii trimiteau o parte din fondurile obţinute în mod fraudulos unor persoane din Statele Unite, România şi din alte părţi, folosind Western Union sau alte servicii de transfer al banilor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Procurorul american R. Alexander Acosta a mulţumit FBI şi Secret Service pentru eforturile depuse în acest caz, la care au participat şi biroul din Syracuse al Secret Service, precum şi agenţi din Roma (Italia) şi România.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici