Trei "terorişti", condamnaţi la moarte pentru atentatul sinucigaş din Piaţa Tiananmen

Trei "terorişti", acuzaţi că sunt complici ai autorilor unui atentat sinucigaş comis anul trecut în Piaţa Tiananmen, la Beijing, au fost condamnaţi luni la pedepasa capitală, a anunţat televiziunea publică chineză CCTV.

202 afișări
Imaginea articolului Trei "terorişti", condamnaţi la moarte pentru atentatul sinucigaş din Piaţa Tiananmen

Trei "terorişti", condamnaţi la moarte pentru atentatul sinucigaş din Piaţa Tiananmen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dintre ceilalţi cinci coacuzaţi, patru au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între cinci şi 20 de ani de închisoare, iar al cincilea la închisoare pe viaţă, a precizat CCTV.

În centrul Beijingului a fost comis, pe 28 octombrie 2013, un atentat, potrivit poliţiei, de către trei extremişti de etnie uigură originari din regiunea musulmană Xinjiang.

Cei trei autori - un bărbat, soţia şi soacra sa - au intrat cu maşina încărcată cu bidoane de benzină în poarta Oraşului Interzis, sub portretul lui Mao Zedong, într-un atac sinucigaş care s-a soldat cu alţi doi morţi şi aproximativ 40 de răniţi în rândul unor turişti loviţi cu vehiculul.

Acest atentat comis în Piaţa Tiananmen, centrul nevralgic al puterii comuniste, a reprezentat o lovitură usturătoare pentru enormul aparat de securitate din ţară.

Cel puţin doi condamnaţi au fost identificaţi luni cu nume uigure. Uigurii, musulmani turcofoni, reprezintă etnia majoritară în Xinjiang.

Această imensă regiune dinspre Asia Centrală se confruntă de peste un an cu o intensificare a tulburărilor, din cauza tensiunilor puternice între etnicii han, majoritari în China, şi etnici uiguri.

Uigurii, în rândul cărora a apărut în ultima perioadă o facţiune radicală, acuză că sunt excluşi de la creşterea economică puternică susţinută prin eforturi de investiţii de către Beijing şi că sunt împiedicaţi să-şi practice religia şi cultul.

De la atacul din Piaţa Tiananmen, alte atentate comise în locuri publice în China au fost imputate de către autorităţi tot uigurilor din Xinjiang. Este vorba despre un atac cu armă albă comis în Gara Kunming şi soldat cu 29 de morţi şi 140 de răniţi şi de un atentat comis într-o piaţă, la Urumqi, capitala Xinjiangului, soldat cu 43 de morţi şi aproximativ 100 de răniţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici