Trump, după ce a semnat acordul din Egipt: „A durat 3.000 de ani”
Evenimentul a avut loc luni în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. Donald Trump a semnat în public planul de pace.
„A durat 3.000 de ani, vă vine să credeţi? Şi va rezista”, a spus liderul american.
Apoi, documentul a fost semnat de liderul egiptean Abdel Fattah al Sisi şi de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
„Aceasta este o zi incredibilă pentru lume”, a mai spus Donald Trump în timpul evenimentului.
El a subliniat că acordul este atât de important încât va evita un al Treilea Război Mondial.
La evenimentul din Sharm el-Sheikh participă, pe lângă preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, şi liderul american Donald Trump, aproximativ 20 de lideri mondiali. La fotografia de grup s-au reunit preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi liderii europeni Emmanuel Macron, Giorgia Meloni, Keir Starmer şi Friedrich Merz.
Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, şi prim-ministrul ungar, Viktor Orban, au apărut şi ei pe scenă, potrivit Sky News. O prezenţă surprinzătoare la eveniment este cea a şefului FIFA, Gianni Infantino.